Actorul Alexandru Arșinel a suferit o intervenție medicală la inimă
La scurt timp după o intervenţie medicală, cunoscutul actor Alexandru Arşinel și-a găsit puterea necesară pentru a apărea la televizor și a vorbit cu admiratorii săi din spatele micului ecran. Actorul a izbucnit în lacrimi în timpul interviului tv.
Astfel, actorul a fost invitat la Teo Show şi a participat, online, la emisiunea, la scurt timp după operația pe cord deschis. Consacratul actor a vorbit în lacrimi despre revenirea sa pe scena teatrului după intervenția medical suferită.
„Avem medici adevărați”
Alexandru Arșinel, actorul care a atins onorabila vârstă de 82 de ani, a trecut recent printr-o operație pe cord deschis. Intervenția medicală a fost un succes, drept urmare acesta și-a arătat aprecierea și respectul pentru cadrele medicale din România susținând că „avem medici adevărați.”
În contextul vieţii de zi de zi, acesta a vorbit în cadrul interviului înregistrat de la Teo Show, de perioada dificilă prin care a trecut din cauza afecțiunilor la inimă.
Astfel, „Am avut o operație pe cord și sper că vorbind cu voi la câteva zile după operație demonstrează că avem medici adevărați. A fost o perioadă grea,…
Citeste continuarea Aici