# Crizele de furie la copii se gestionează fără lovire sau țipete. Când este necesară evaluarea > O criză care depășește 25 de minute justifică evaluarea copilului. Pașii pentru siguranță, pauza adultului și situațiile în care este necesar ajutorul. Publicat: 18 noiembrie 2026, 10:54 · Actualizat: 18 noiembrie 2026, 10:54 · Autor: Florin Cojocaru · Categorie: [Utile](https://maize.ro/articole/utile/index.html.md) · Pagina web: https://maize.ro/crizele-de-furie-la-copii-se-gestioneaza-fara-lovire-sau-tipete/ · Publicație: Maize ![Crize de furie la copii](https://maize.ro/wp-content/uploads/2026/11/crize-de-furie-la-copii-1024x682.jpg) **În timpul unei izbucniri de furie, părintele poate proteja copilul și persoanele din apropiere păstrând limitele fără violență. Prima intervenție privește siguranța; explicațiile despre comportament își au locul după ce copilul s-a liniștit.** ## Adultul își ia pauza fără să întrerupă supravegherea Când apare impulsul de a țipa sau de a lovi, adultul are nevoie de o oprire înainte să răspundă. Pașii imediați sunt: Se îndepărtează lucrurile care pot provoca răni sau pot fi aruncate. Dacă este necesar, celelalte persoane sunt conduse într-un spațiu sigur. Înainte de a vorbi, adultul se oprește și face trei respirații adânci. Dacă are nevoie de un răgaz mai lung, un alt adult de încredere preia grija copilului. Când părintele este singur, pauza rămâne scurtă și se petrece în apropierea celui mic, sub supraveghere. Un copil copleșit de emoții, care nu pune pe nimeni în pericol, poate primi timp să se liniștească alături de adult. Refuzul unei îmbrățișări trebuie respectat: apropierea nu presupune obligarea lui să accepte atingerea. Intervenția pentru protecție este necesară dacă apare un pericol imediat. ## Lovirea se oprește, iar limita se spune în puține cuvinte Când copilul încearcă să lovească, adultul protejează persoana vizată. Pentru această situație, exemplul de formulare adresată copilului este: „Ești furios. Nu te las să lovești”. Dacă sunt aruncate jucării, se retrag cele care se pot sparge sau pot provoca răni. Exemplul de limită spusă de adult este: „Jucăria nu este pentru aruncat”. Dacă gestul continuă, aceeași limită se repetă pe un ton calm. Un refuz nu se schimbă în acceptare numai pentru a opri plânsul. Nici dulciurile sau alte recompense oferite pentru încheierea episodului nu ajută pe termen lung: copilul poate ajunge să asocieze izbucnirea cu obținerea lucrului dorit. Răspunsul adultului nu trebuie să reproducă gestul copilului. Lovirea, mușcarea sau loviturile cu piciorul nu se întorc împotriva lui. I se explică faptul că gestul provoacă durere și că nu este permis. Pentru copleșirea emoțională, pauza poate fi petrecută împreună, cu sprijinul adultului. Pentru lovituri sau aruncarea obiectelor este descrisă și o pauză scurtă, într-un spațiu sigur. Indicațiile pentru copiii mici sunt de un minut pentru fiecare an de vârstă, cu încheierea pauzei după două până la patru minute. La final, adultul amintește comportamentul așteptat. Pauza nu ține locul intervenției care înlătură pericolul. ## Foamea și oboseala pot explica începutul episodului Crizele apar frecvent în jurul vârstei de 18 luni și se răresc mult până la 4 ani, conform nhs.uk. Copiii mici vor să se exprime, dar încă întâmpină dificultăți; frustrarea poate ieși la suprafață printr-o izbucnire. Pe măsură ce vorbirea se dezvoltă, asemenea episoade devin mai puțin probabile. Înaintea unei crize pot exista foame, oboseală, frustrare sau gelozie față de alt copil. Identificarea nevoii ajută adultul să răspundă concret: uneori sunt necesare timp, atenție și afecțiune. Dacă episodul abia începe, poate fi încercată distragerea atenției către ceva din jur, de exemplu un animal observat pe fereastră. La cumpărături, vizitele cât mai scurte și implicarea copilului în găsirea lucrurilor necesare pot ajuta. Dacă izbucnirea are loc în public, copilul poate fi mutat, când este posibil, într-un spațiu mai liniștit și mai sigur. Reacțiile celor din jur nu schimbă limita stabilită. Mușcatul, împinsul sau lovitul apar ocazional la mulți copii mici și nu înseamnă că aceștia vor deveni agresivi. Uneori, curiozitatea se combină cu neînțelegerea durerii provocate altuia. Alteori, comportamentul exprimă nesiguranță sau supărare, iar aflarea lucrului care îi preocupă este un prim pas pentru a-i ajuta. ## După liniștire, copilul învață ce poate face diferit Discuția începe cu o întrebare simplă despre ce s-a întâmplat și cu ascultarea răspunsului, fără reproșuri. Adultul explică apoi alternativa la lovire: copilul poate spune că este furios. Folosirea cuvintelor sau oprirea gestului merită observate și lăudate. Recunoașterea emoției îl poate ajuta să o numească. Pentru exprimarea ei fără rănirea altcuiva, poate fi încurajată alergarea sau strigarea într-un spațiu larg, precum un parc. Afecțiunea și aprecierea comportamentelor potrivite arată că respingerea privește gestul, nu copilul. Înaintea unui nou episod, adultul poate stabili ce obiecte trebuie retrase și pe cine poate chema dacă simte că își pierde controlul. Pentru episoadele repetate, sunt utile însemnări despre durată, lovituri, eventuale răni și capacitatea copilului de a se liniști. Aceste observații fac mai precisă discuția cu medicul. ## Durata și pericolul indică momentul pentru evaluare La vârste între 18 luni și 3 ani, o criză durează de regulă 2-15 minute, potrivit Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului. Aceeași instituție recomandă evaluarea când episodul trece de 25 de minute. Medicul copilului sau un specialist în sănătate mintală trebuie consultat și în următoarele situații: - Episoadele devin mai numeroase ori mai intense sau copilul nu reușește să se calmeze. - Copilul se rănește sau comportamentul agresiv pune în pericol o altă persoană. - Adultul ajunge frecvent să țină fizic copilul pentru a împiedica rănirea. - După vârsta de 5 ani, crizele rămân frecvente ori se agravează. Și părintele are nevoie de ajutor dacă nu își poate stăpâni furia sau se teme că ar putea lovi copilul. Această recomandare este formulată de MedlinePlus. ## Pedepsele fizice pot escalada chiar dacă par ușoare Organizația Mondială a Sănătății avertizează că pedepsele corporale, inclusiv cele considerate ușoare, pot escalada și nu au rezultate pozitive. Estimarea mondială este de 1,2 miliarde de copii între 0 și 18 ani supuși anual unor asemenea pedepse acasă. Efectele documentate includ afectarea sănătății fizice și mintale, dificultăți de reglare a emoțiilor, agresivitate crescută și deteriorarea relațiilor familiale. Sprijinul acordat părinților pentru deprinderea unor metode fără violență face parte din măsurile de prevenire. Legea nr. 272/2004 interzice aplicarea pedepselor corporale copiilor, precum și tratamentele degradante sau umilitoare. Academia Americană de Pediatrie arată că nici țipetele și rușinarea, alături de lovire, nu oferă rezultate pe termen lung. Violența asupra unui copil poate fi semnalată gratuit, de orice persoană, la 119; sesizarea ajunge la specialiști în protecția copilului. Când pericolul este iminent, numărul de urgență este 112.