# Dependențele apar inclusiv la 6-7 ani. Cum poate ajuta mișcarea fără presiunea de a deveni campion

> Psihologul Yolanda Crețescu explică rolul antrenorului și de ce obiectivele de performanță impuse la șapte ani pot pune presiune pe copil.

Publicat: 25 octombrie 2026, 07:18 · Autor: Adrian Tudor · Categorie: [Sanatate](https://maize.ro/articole/sanatate/index.html.md) · Pagina web: https://maize.ro/dependentele-apar-inclusiv-la-6-7-ani-cum-poate-ajuta-miscarea/ · Publicație: Maize

![Copil folosind tabletă pentru jocuri](https://maize.ro/wp-content/uploads/2026/10/sportul-pentru-copii-1024x684.jpg)

**Mișcarea poate ajuta la prevenirea dependențelor din copilărie, însă cerința de a obține rezultate sportive prea devreme poate transforma antrenamentul într-o sursă de presiune. Psihologul Yolanda Crețescu recomandă ca primii pași în sport să urmărească acomodarea copilului cu efortul, nu pregătirea lui pentru medalii.**

În interviul acordat [Newsweek România](https://newsweek.ro/educatie/video-copiii-au-inceput-sa-aiba-la-adictii-de-la-6-7-ani-cum-ii-ajuta-sportul-si-unde-gresesc-parintii), specialista vorbește despre comportamente adictive apărute înainte de adolescență și despre dificultatea recuperării atunci când acestea se suprapun.

„Jocuri de noroc, pariuri, pornografie, da, toate sunt adicții care sunt oficial declarate adicții. Din păcate, copiii ajung să fie poliadictivi. Nu rămân doar la tutun, nu rămân doar la pariuri și atunci vindecarea, într-un termen popular, dar recuperarea minorului sau, mai târziu, a tânărului, este foarte, foarte dificilă. De aceea, toate rapoartele naționale din ultimii câțiva ani ne arată creșterea consumului, a comportamentului adictiv, și scăderea vârstei. Noi avem deja copii de șase-șapte ani care sunt în adicție”, a declarat Yolanda Crețescu, psiholog, în interviul acordat Newsweek România.

## La început, copilul are nevoie să descopere dacă îi place sportul

Discuția despre așteptările familiei pornește de la o situație ipotetică: un copil de șapte ani este dus la tenis, iar părinții se gândesc deja că ar trebui să intre între primii 50 de jucători. La această vârstă, el încă descoperă disciplina și nu știe dacă va dori să o practice pe termen lung.

„Aș spune, ca psiholog, că acest părinte care condiționează performanța la șapte ani tocmai ce și-a asigurat eșecul. Copilul nu are capacitatea cognitivă să facă față acestei presiuni de performanță. Și atunci el are întâi nevoie să se împrietenească cu efortul, să se împrietenească cu specificitatea sportului, să existe o agendă psihologică, o fișă psihologică, în care se urmăresc abilități specifice, pe fiecare etapă de dezvoltare cognitivă și fizică a copilului”, a explicat Crețescu.

Mișcarea pentru sănătate, întâlnirile cu alți copii și explorarea unei activități sunt obiective diferite de pregătirea pentru competițiile de nivel înalt. Când așteptările familiei devin apăsătoare, copilul poate merge la antrenament ca să nu își dezamăgească părinții. Teama de greșeală sau de înfrângere poate lua locul plăcerii de a participa.

Psihologul compară începuturile sportive cu adaptarea la școală. În ambele situații, copilul învață treptat să respecte reguli, să accepte autoritatea și să susțină un efort. Relația cu eșecul se formează în acest proces, nu prin impunerea de la început a unui rezultat.

„Noi vorbim de performanță la 10, 11, 12 ani, mugurii de performanță. Și după aceea sunt foarte mulți indicatori care intră în această ecuație: talent, muncă și noroc, aș spune”, a adăugat specialista.

Nici atunci când aptitudinile devin vizibile nu există garanția unei cariere. Un copil cu rezultate timpurii foarte bune poate să nu ajungă sportiv profesionist; dezvoltarea personală rămâne importantă alături de clasamentul competițional.

## Antrenamentele schimbă programul și grupul de prieteni

În prevenție, Crețescu vede activitatea sportivă ca pe o resursă pentru intervenția psihologică: „Sportul? Aș spune eu că este asul din mânecă pe care îl am ca specialist de sănătate mintală”, a spus ea.

Familia, școala și anturajul fac parte din mediul în care se dezvoltă comportamentele copilului. Specialista atrage atenția asupra situațiilor în care părinții așteaptă ca un tratament sau o consultație să rezolve problema, fără să schimbe condițiile care au favorizat-o. Sportul poate contribui la schimbarea acestor condiții; îngrijirea de specialitate rămâne necesară atunci când copilul are nevoie de ea.

În discuția despre mediu, psihologul estimează că factorii genetici reprezintă uneori sub 2%. Aceasta este aprecierea sa din interviu, nu o proporție aplicabilă tuturor dependențelor: contribuția genetică variază în funcție de afecțiunea și comportamentul analizat.

Pentru timpul petrecut după școală, participarea la antrenamente aduce câteva schimbări concrete:

Un program stabil de pregătire și mișcare, în locul orelor libere ocupate aproape integral de jocuri sau de alte activități repetitive.

Contact cu alți copii în jurul unei activități comune, cu ocazii de a construi relații în afara anturajului obișnuit.

Exersarea colaborării, a regulilor și a reacțiilor la victorie ori înfrângere.

Nevoia de acceptare poate împinge un copil spre comportamente pe care altfel le-ar evita, explică psihologul. Ea descrie întâlniri la care copiii pot petrece trei zile jucând un joc de fotbal pe calculator sau pot consuma substanțe, inclusiv preparate artizanale periculoase.

Avertismentul privește și nopțile petrecute la prieteni: părinții pot să nu cunoască activitățile care au loc acolo. În lipsa altor preocupări, plictiseala poate favoriza timpul excesiv petrecut la ecrane, spune Crețescu. Antrenamentul oferă o activitate organizată în care copilul își folosește corpul și energia.

## Antrenorul poate sprijini familia, dar clubul nu rezolvă singur agresivitatea

Un adult din afara familiei poate avea un rol important mai ales când comunicarea dintre părinte și copil este dificilă. Despre această relație, psihologul a explicat: „Relația emoțională cu antrenorul este un alter ego parental foarte bun. Copilul are nevoie, se atașează, iar acel antrenor este antrenat și cognitiv, și emoțional să facă față unui copil cu un oarecare temperament. Și atunci poți să-ți găsești tu, ca părinte, un coechipier în a gestiona comportamentele negative ale copiilor”.

Un antrenor pregătit pentru lucrul cu copiii poate observa dificultăți de integrare, abateri de disciplină sau modificări ale comportamentului. Colaborarea cu părinții permite abordarea lor dincolo de ora de pregătire.

Crețescu a relatat și cazul unui copil pe care l-a avut în terapie și care rănise piciorul unui coleg cu un compas. În discuția despre agresiunile dintre elevi, ea atrage atenția și asupra martorilor: unii filmează, râd sau distribuie imaginile, în loc să ceară ajutor pentru copilul agresat.

Lipsa empatiei și dificultățile de relaționare pot întreține asemenea comportamente. Activitatea sportivă poate susține autocontrolul și respectarea regulilor, dar înscrierea la un club nu garantează că agresivitatea dispare. Contează felul în care antrenorul rezolvă conflictele, comportamentele încurajate în grup și cooperarea cu familia.

## Alegerea disciplinei ține și de temperamentul copilului

Preferințele și aptitudinile copilului contează în alegerea dintre activitățile individuale și cele de echipă. Tenisul, înotul și atletismul dezvoltă disciplina individuală. Fotbalul, handbalul, baschetul și rugbyul cer coordonarea permanentă cu ceilalți.

Într-o echipă, copiii au de comunicat, de acceptat hotărârile antrenorului și de adaptat propriile acțiuni la ale colegilor. Negocierea și regulile comune se exersează repetat, inclusiv în cazul celor cărora le este mai greu să formeze relații.

Interviul aduce în discuție și o cercetare publicată în Annals of Behavioral Medicine. Potrivit Newsweek România, aceasta a inclus 184 de părinți cu copii mai mici de 13 ani și a comparat, prin repartizare aleatorie, sporturile de echipă, activitatea fizică individuală și un grup de control.

La adulții care au participat la activitățile de echipă s-au observat o sănătate mintală mai bună, o satisfacție mai mare în relații și reducerea stresului parental. Participanții evaluați au fost părinții: rezultatele nu măsoară direct beneficiile pentru copii.

## Legătura cu rezultatele școlare trebuie citită cu atenție

Teama că antrenamentele iau din timpul pentru învățare este discutată în interviu printr-o cercetare australiană publicată în Journal of Physical Activity and Health. Newsweek România descrie urmărirea a 4.241 de participanți din copilărie până la 20-21 de ani. Crețescu menționează în interviu 4.240 de copii, un număr diferit de cel din prezentarea cercetării.

Practicarea sportului în mod constant a fost asociată cu mai multe rezultate favorabile:

- Șanse statistice mai mici de absențe nemotivate.
- Rezultate mai bune la evaluarea atenției, memoriei de lucru, matematicii și citirii.
- O probabilitate mai mare ca participanții să își continue educația la universitate.

În interpretarea prezentată de Newsweek România, reducerea de 56% privește șansele statistice ale absenței nemotivate. Nu înseamnă că elevii au acumulat cu același procent mai puține absențe, așa cum ar putea sugera formularea folosită în interviu.

Crețescu vorbește și despre o creștere cu 28% a performanței școlare finale. Publicația precizează însă că studiul nu stabilește o asemenea îmbunătățire generală. Cercetarea este observațională: urmărește evoluția participanților și identifică legături între rezultate, fără să demonstreze că mișcarea este singura lor cauză.

Psihologul amintește și abilitățile exersate în timpul sportului: reținerea scorului, numărarea pașilor și luarea deciziilor. Memoria de lucru, adică păstrarea informației necesare unei sarcini în desfășurare, face parte dintre capacitățile utile și la școală.

Crețescu critică asocierea sportivului cu elevul care nu învață și respinge ideea că sportul ar trebui separat de educație. Tratarea lui ca înlocuitor al școlii poate avea consecințe atunci când tânărul renunță la activitatea sportivă sau nu atinge nivelul de performanță așteptat.

## Rezistența la presiune se construiește alături de pregătirea fizică

Sportivul David Popovici apare în discuție ca exemplu de performanță internațională însoțită de preocuparea pentru educație. Crețescu pune în legătură parcursul său cu resursele unei comunități, sprijinul familiei și capacitatea de a face față stresului.

Pregătirea psihologică devine mai importantă când cresc așteptările și dificultatea concursurilor. Specialista subliniază nevoia de a doza efortul după competiție, fără a consuma aceleași resurse la un concurs local și la un Campionat European.

Acceptarea unei înfrângeri, respectul față de adversar și revenirea la pregătire după un rezultat slab sunt deprinderi folositoare și în afara terenului. Gestionarea stresului poate ajuta la școală, în relațiile cu ceilalți și, ulterior, în activitatea profesională.

## Există și antrenamente gratuite, fără abonament la un club privat

În România funcționează cluburi care oferă pregătire fără plată. Unele școli permit folosirea sălilor sau a terenurilor pentru activități organizate după cursuri, iar profesorii de educație fizică pot contribui la realizarea acestor programe.

Accesul contează mai ales pentru familiile cu venituri mici. Investițiile reduse și lipsa programelor consecvente limitează posibilitățile copiilor de a participa, în timp ce prevenția are nevoie de continuitate pentru a produce rezultate.

Crețescu critică schimbarea priorităților odată cu decidenții politici și lipsa unei responsabilități asumate pe termen lung. Ea îndeamnă familiile și școlile să organizeze activități locale între timp, folosind infrastructura existentă și implicarea profesorilor ori a antrenorilor.

Obiceiul de a face mișcare format în copilărie este mai ușor de păstrat ulterior. În încheierea interviului, psihologul leagă această continuitate de memoria afectivă și de memoria mișcărilor corpului, subliniind contribuția activității fizice la sănătatea fizică și cognitivă la vârste înaintate, fără a o considera un remediu pentru orice problemă.