Wendy Sherman este ”Vulpea argintie” care negociază cu echipa lui Vladimir Putin, pe tema tensiunilor de la granița cu Ucraina

În prezent, Wendy Sherman este unul dintre cei mai puternici diplomați ai lumii, este poreclită ”vulpea argintie” atât datorită părului ei alb ca zăpada, cât și stilului său abil de negociere şi care va participa la discuțiile cu Rusia ce se desfășoară la Bruxelles, după ce a fost și la masa tratativelor de la Geneva.
 Adjunctul secretarului de stat al SUA (una dintre cele mai importante funcții din administrația americană) s-a întâlnit în această săptămână cu oficialii ruși pentru a discuta despre situația de la granița Ucrainei, miza fiind enormă, notează BBC, amintind că Vladimir Putin a comasat în jur de 100.000 de soldați de-a lungul frontierei cu fosta republică sovietică, generând temeri legate de o nouă invazie militară.
În acest sens, SUA speră să poată detensiona situația prin aceste discuții, iar Wendy Sherman este în elementul ei atunci când vine vorba despre negocieri dure.
Cunoscută la Washington pentru stilul ei ”înțepat”, diplomatul în vârstă de 72 de ani are o întreagă experiență în gestionarea unor subiecte dificile.

Acordul istoric cu Iranul

În mandatul președintelui Bill Clinton,…

Citeste continuarea Aici

You might also like