Gazoductul Nord Stream 2, mărul discordiei în Occident

Acum, gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, construit de Gazprom pentru a ocoli Ucraina, este suspendat şi Uniunea Europeană îi studiază compatibilitatea cu politica sa energetică.

Care este povestea acestui controversat proiect și de unde a început toată disputa?

Cu toate că construcţia Nord Stream 2 a fost terminată, pentru ca gazoductul să fie dat în exploatare se aşteaptă aprobarea oficială din partea autorităţilor de reglementare din Germania. Decizia de certificare a operatorului gazoductului Nord Stream2 este puţin probabil să fie luată înainte de sfârşitul lunii iunie, autoritatea de reglementare germană indicând că încă aşteaptă să primească toate documentele necesare.

Istoria Nord Stream 2

Astfel, „Povestea” Nord Stream 2 începe de fapt cu construcţia gazoductului Nord Stream 1, în anul 2005. Și în acest caz, proiectul a fost de multe ori în pragul abandonului din cauza disputelor dintre Rusia şi Germania, din interiorul UE şi din vina relaţiilor transatlantice cu SUA. Prin această conductă circulă gaz din 2011, Însă adevărata problemă a apărut odată cu hotărârea de a se…

Citeste continuarea Aici

You might also like