În cadrul programul Garanția pentru Copii, 1,3 milioane de copii vor beneficia de pe urma lui
În prezent, problema minorilor din România care sunt afectaţi de sărăcie sau de excluziune socială este una extrem de reală şi prezentă. La nivelul Ministerului Familiei se lucrează, chiar în aceste momente, la implementarea unor recomandări UE ce vor veni în sprjinul minorilor afectaţi de aceste probleme. Mai mult, ministrul Gabriela Firea nu i-a uitat nici pe copiii refugiaţi din Ucraina.
Semnal de alarmă de la vârful Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse!
Gabriela Firea prezintă programul „Garanția pentru Copii”
În acest context, Gabriela Firea, deţinătoarea acestui portofoliu, vorbeşte despre copiii din România afectaţi de sărăcie sau de excluziune socială. Unul din trei copii se află în această situaţia, afirmă ministrul PSD.
Astfe, oficialităţile lucrează intens, în această perioadă, la implementarea recomandărilor UE privind „Garanția pentru Copii”.
Concret, „Unul din trei copii din tara noastrā este afectat de sărăcie sau excluziune socială. Statisticile vorbesc despre un număr de 1,3 milioane de copii. Nepermis de mulți!
Lucrăm intens, în această perioadă, la un plan de acțiune care…
Citeste continuarea Aici