Klaus Iohannis, lovitură umilitoare din interiorul partidului său

A început revolta împotriva lui Klaus Iohannis. Umilința e maximă, în special, pentru că președintele a fost atacat chiar din interior. Nici el nu se aștepta la asta, mai ales că cel care l-a atacat pe șeful statului este un lider politic cu greutate. Acesta este parte din PNL, partid care îl susține necondiționat pe Iohannis.

De asemenea, preşedintele, are cu siguranță motive de îngrijorare. În PNL au început să se apară voci nu tocmai favorabile acestuia. Una dintre acestea este cea a lui Ilie Bolojan, lider PNL cu greutate. Acesta este cel care s-a opus vehement unei apropieri de PSD.

Astfel, Bolojan, care deține președinția Consiliului Județean Bihor, a făcut o scurtă analiză a activității lui Iohannis la Cotroceni, pentru ca la sfârşit să-l atace cât se poate de clar. Semnalul este unul extrem de important, mai ales că PNL este partidul care l-a susținut fără rezerve pe șeful statului.

În plus, în ceea ce privește comentariile lui Ilie Bolojan, acesta a spus ca primul mandat al președintelui Klaus Iohannis nu a fost un succes. Și doilea mandat a început și cu semne proaste. Dar, a apreciat liberalul,  lucrurile s-ar putea…

Citeste continuarea Aici

You might also like