Reciclează, nu arunca!
Vine vara, bine-mi pare! Așa zicea o melodie, de pe vremea părinților, căci cele din ultimii 10 ani sunt pe alt ritm decât cele vechi, cunoscute odinioară. Iar când zicem vechi, nu ne referim la cele din anii 1920, ci mai aproape de noi, pe la un 1980 sau chiar 1990.
Dar acum nu vrem să vorbim despre muzică, că până la urmă, fiecare are gusturile lui, pe care nu le discutam, ci vrem să vorbim despre curățenia de primăvară/ vară din dulapurile noastre. Știți, acea perioadă, când schimbam hainele de iarnă cu cele de vară, când le punem pe toate pe pat și după ne apuca un mic atac de panică pentru că nu știm cu ce să începem, mai ales că pe multe nu le-am purtat de 3 sezoane, dar le ținem acolo, că ”daca o să am nevoie”.
Și începem, încetul încetul să probăm toate hainele și ne dăm seama, că cu pandemia, am mai pus și noi niște kilograme în plus, că fusta de anul trecut e ”cu burtă” sau pantalonii un pic cam strâmți, că nu vrem să recunoaștem că daca ne-ar vedea părinții fie ar spune că ”pocnesc pe noi” fie că ”arătam ca un parizer”. (noi nu avem nimic cu parizerul). Și începem să facem movile, cu ce ne place și o…
Citeste continuarea Aici