Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor, „Zăpada are o caracteristică ciudată anul acesta”
În prezent, în România, vântul suflă cu putere la munte, iar pe Transfăgărăşan, zăpada depăşeşte patru metri înălţime. Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor să nu se aventureze în aceste zone.
Astfel, „De o săptămână avem viscol foarte puternic, cu transport mare de zăpadă. Azi noapte, vântul a trecut de 110 km pe oră, la minus 12 grade Celsius. Iar răcirea echivalentă e spre minus 22 – minus 24 grade.
În niciun caz nu trebuie ca turiștii să nu iasă din cabană, nici măcar în zona cabanei.
Zăpada are o caracteristică ciudată anul acesta, a nins foarte mult în decembrie și apoi a venit un val de căldură care a înghețat-o. Tot muntele e un mare patinoar. Abordarea e doar pentru alpiniști cu foarte mare experiență care au tot echipamentul, altfel se poate ajunge la accidente grave fatale, avertizează salvamotiştii.
În informările acestora, „De luni s-a stricat vremea, iar circulația turistică a fost mult redusă. O îmbunătățire a vremii nu se preconizează în următoarele zile. În plus, sunt zone înghețate sau în timpul viscolului se formează plăci de vânt. Este și pericol de avalanșă”, a declarat la Digi24…
Citeste continuarea Aici