Care este boala de care suferă Regele Charles al III-lea?

În Regatul Unit, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, fiul său, Charles al III-a a devenit noul suveran al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Acesta are 73 de ani, iar specialiștii susțin că ar suferi de o boală.

În mediul online au apărut mai multe observații cu privire la noul monarh al Marii Britanii care are mâinile roșii și umflate. Unii specialiști susțin că acesta ar suferi de o boală.

Astfel, În urma mai multor îngrijorări, cu privire la starea de sănătate a Regelui Charles al III_lea, un medic din Marea Britanie a explicat care este cauza mâinilor roșii și umflate ale noului monarh.

Concret, Dr. Gareth Nye, lector principal la Universitatea din Chester, a explicat pentru publicația Daily Star că există „o mulțime de cauze” care ar putea duce la acest aspect, iar o posibilă cauză ar putea fi edemul sau retenția de lichide.

În precizările sale, „Edemul este o afecțiune în care organismul începe să rețină lichide în membre, în mod normal picioarele și gleznele, dar și în degete, ceea ce le face să se umfle. Edemul este o afecțiune comună și afectează în cea mai mare parte persoanele cu vârsta peste 65 de…

Citeste continuarea Aici

You might also like