Care este leguma obişnuită care poate reduce nivelul de zahăr din sânge cu 50%

Din punct de vedere alimentar, există o legumă obişnuită care poate reduce nivelul de zahăr din sânge cu 50% – şi care ar putea fi „potenţial utilizată” în tratarea pacienţilor cu diabet.

Astfel, persoanele cu diabet de tip 2 nu sunt capabile să producă suficientă insulină din pancreas pentru a regla glicemia, ceea ce înseamnă că nivelul de zahăr din sânge poate atinge niveluri periculos de ridicate.

Cu toate acestea, concluziile din anul 2015, prezentate la cea de-a 97-a reuniune anuală a Societăţii Endocrine din San Diego, au arătat că extractul de ceapă poate „reduce puternic” nivelul ridicat al glicemiei şi al colesterolului total atunci când este administrat împreună cu metforminul, un medicament antidiabetic, potrivit Independent.

În opinia sa, Autorul principal al studiului, Anthony Ojieh, de la Delta State University din Abraka, Nigeria, a declarat la momentul respectiv: „Ceapa este ieftină şi disponibilă şi a fost folosită ca supliment nutriţional. Ea are potenţialul de a fi utilizată în tratarea pacienţilor cu diabet”.

Cercetătorii au testat teoria pe şobolani. În total, trei grupuri de şobolani cu diabet indus medical…

Citeste continuarea Aici

You might also like