Care sunt acţiunile necesare, în acest deceniu, pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius
În acest deceniu, reducerea drastică a utilizării combustibililor fosili, creşterea suprafeţelor împădurite şi scăderea consumului de carne sunt doar câteva dintre acţiunile necesare pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, peste temperaturile din perioada preindustrială, potrivit unui raport publicat luni, de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPPC).
Încă din anul 1990, în ciuda avertismentelor privind schimbările climatice emise de IPCC, emisiile globale au continuat să crească în ultimul deceniu, atingând cel mai înalt punct din istorie, scrie Reuters, citând una din concluziile raportului.
Concret, emisiile globale sunt pe cale să depășească limita de încălzire de 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale, prevăzută în Acordul de la Paris din 2015 și să atingă aproximativ 3,2 grade Celsius până la sfârșitul secolului.
În opinia sa, „ Am părăsit COP26, desfășurat la Glasgow cu un optimism naiv, bazat pe noi promisiuni și angajamente”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la publicarea raportului. „Dar angajamentele actuale privind clima ar…
Citeste continuarea Aici