Cristian Popa (BNR): Să nu creăm anticipații, spirala ar putea deveni toxică
Inflația va mai avea un vârf anul viitor, pentru că atunci expiră măsurile de plafonare a prețurilor gazelor și energiei, atrage atenția Cristian Popa, membru în Consiliulul de Administrație al BNR. Prognoza Băncii Naționale va fi de 14,2% la mijlocul acestui an, iar la sfârșitul anului va scădea la 12,5%.
Despre acestea, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al BNR: „E un fenomen global.”
În contextul creşterii preţurilor şi implicit a inflaţiei, acesta a adăugat, „Credem în măsurile noastre, dar e nevoie de timp să își facă efectul, trebuie răbdare. Ar fi costisitor să o facem mai rapid, să acționăm cu creșteri de dobândă și mai mari, căutăm un anumit echilibru care să rezolve problema, să atace boală să spunem, știm medicamentul, știm unde vrem să ajungem, să aducem inflația la 2,5% plus minus 1%, precizează Cristian Popa.
Din punct de vedere al fluctuaţilor acestei inflaţii, „Puseul inflaționist ar trebui să atingă maximul la sfârșitul acestei luni, trăim vremuri incerte. Dacă vă uitați pe proiecția inflației pe doi ani, începe să scadă la jumătatea acestui an, mai are un vârf, o cocoașă,…
Citeste continuarea Aici