Odată cu încălzirea vremii din anul 2026, camerele de gardă ale spitalelor de boli infecțioase se aglomerează cu pacienți care ajung după o mușcătură de căpușă. Problema pare minoră la început, dar multe persoane încearcă să scoată parazitul acasă și transformă o înțepătură simplă într-o urgență medicală. La spital ajung părinți cu copii mușcați în parcurile urbane și adulți întorși din drumeții de weekend.
Medicii atrag atenția că intervenția făcută corect în primele ore poate schimba complet prognosticul. Perioada de activitate intensă a căpușelor începe odată cu primele zile calde din aprilie și se încheie în noiembrie, la primele înghețuri. Timp de opt luni pe an, spațiile verzi devin zone de risc. Oamenii petrec mai mult timp în natură, în parcuri, la iarbă verde sau la pădure, exact în locurile unde acești paraziți trăiesc și se înmulțesc.
Pericolul nu vine din mușcătura propriu-zisă, care este adesea nedureroasă din cauza unei substanțe anestezice secretate de insectă. Riscul real este legat de agenții patogeni pe care căpușele îi pot transmite direct în sânge. Boala Lyme este amenințarea cea mai cunoscută și mai răspândită. Bacteria Borrelia burgdorferi ajunge în organismul uman prin saliva unei căpușe infectate, iar dacă infecția nu este tratată la timp poate afecta articulațiile, inima și sistemul nervos periferic. Mai rar, dar cu urmări foarte grave, poate apărea encefalita de căpușă, o afecțiune virală care afectează sistemul nervos central și poate lăsa sechele neurologice permanente.
Căpușele stau în firele înalte de iarbă și așteaptă o gazdă cu sânge cald. Ele trec pe piele sau pe haine la o simplă atingere. Nu sar din copaci și nu zboară. Medicii spun că inclusiv o plimbare prin parcul din cartier poate duce la o mușcătură. După ce se fixează pe piele, parazitul caută o zonă puternic vascularizată și începe să se hrănească, moment în care poate avea loc transferul bacteriilor sau virusurilor. Nu toate căpușele sunt infectate cu Borrelia burgdorferi, iar procentul diferă în funcție de zona geografică, însă prudența rămâne esențială pe tot intervalul aprilie-noiembrie.
Potrivit Jurnalul Național, encefalita de căpușă are nevoie de o perioadă foarte scurtă de transmitere în comparație cu boala Lyme. Din acest motiv, prevenția și reacția imediată sunt vitale. Când parazitul este observat pe piele, panica duce adesea la gesturi greșite. Medicii recomandă un singur instrument testat medical: penseta cu vârf fin, ascuțit. Nu se folosesc degetele goale, unghiere, ace de cusut sau alte obiecte improvizate.
Extragerea corectă cere precizie. Penseta trebuie așezată cât mai aproape de suprafața pielii, iar prinderea se face exclusiv în zona capului căpușei, exact acolo unde cleștii parazitului intră în epidermă. Corpul umflat nu trebuie prins sub nicio formă. Dacă abdomenul este strivit, conținutul stomacal, încărcat cu bacterii nocive, poate fi împins direct în fluxul sanguin al persoanei mușcate.
Mișcarea de extragere trebuie să fie fermă, controlată, lentă și constantă în sus, fără smucituri și fără gesturi bruște care pot rupe corpul fragil al parazitului și pot lăsa capul în rană. Medicul dermatolog Cătălin Popescu explică o nuanță tehnică importantă: pe lângă tracțiunea verticală, o rotire extrem de ușoară poate ajuta la eliberarea cleștilor din piele. Mișcarea trebuie să fie abia perceptibilă, nu o răsucire agresivă. Obiectivul este scoaterea intactă și vie a căpușei.
După extragere, zona trebuie spălată cu apă caldă și săpun simplu, temeinic, fără frecare dureroasă. Apoi urmează dezinfectarea cu spirt sanitar clasic sau betadină. Acești pași previn suprainfectarea rănii și distrug flora bacteriană de suprafață. Căpușa scoasă nu se strivește între degete. Poate fi aruncată în vasul de toaletă. Unii pacienți o păstrează într-un recipient închis, însă testarea parazitului într-un laborator comercial nu schimbă protocolul medical uman. Observarea clinică a zonei mușcate rămâne prioritară.
Medicii infecționiști interzic așa-numitele leacuri băbești. Medicul infecționist Adrian Marinescu avertizează că tratamentele empirice găsite pe internet sau auzite de la alții trebuie evitate. Aplicarea de substanțe pe o căpușă prinsă de piele este strict interzisă. Oamenii folosesc ulei vegetal, gaz lampant, acetonă sau alcool sanitar, cu speranța că parazitul se va asfixia și se va desprinde singur. Efectul este opus. Aceste substanțe iritante stresează căpușa, iar parazitul are un reflex de apărare: regurgitează agresiv și varsă conținutul stomacal direct în sângele uman cu care este conectat.
