De ce contează modul de preparare
Hamsiile sunt o alegere populară pe litoral, fiind o sursă bună de proteine, acizi grași Omega-3, calciu și fosfor. Atât hamsia, cât și șprotul, o specie asemănătoare vândută adesea sub același nume, acumulează mai puțin mercur decât peștii mari. Problema nu este peștele în sine, ci felul în care ajunge în farfurie.
Metoda de gătire transformă o masă ușoară într-una grea. Trecerea hamsiilor prin făină și scufundarea lor într-o baie de ulei cresc considerabil aportul caloric. Mai mult, căldura puternică poate degrada o parte dintre compușii nutritivi sensibili, inclusiv anumiți acizi grași valoroși.
Uleiul în care se prăjește peștele este un alt factor important. Dacă este încălzit în mod repetat, acesta poate genera produși de degradare și oxidare. Semnele care indică un ulei uzat sunt mirosul puternic, înțepător, și gustul amar al crustei. O astfel de porție nu mai este un simplu răsfăț de vacanță.
Cum alegem o porție mai sigură
Hamsiile sunt alimente foarte perisabile, care au nevoie de respectarea lanțului frigorific pentru a rămâne sigure. Prăjirea nu este o soluție magică pentru peștele păstrat necorespunzător. Tratamentul termic nu distruge complet toxinele produse de microorganisme, așa că un aspect rumenit nu este o garanție a siguranței, conform informațiilor din Lyla.
Pentru a face o alegere mai bună, este practic să optați pentru localuri cu un rulaj mare de clienți. Acolo, șansele ca peștele să fie proaspăt și preparat pe loc sunt mai mari, deoarece produsul circulă repede și nu apucă să se deprecieze. Igiena generală a spațiului este un alt detaliu care oferă indicii despre cum sunt manevrate alimentele sensibile.
Consumul ocazional al unei porții de hamsii prăjite nu este considerat nesănătos pentru o persoană fără restricții medicale, într-un context alimentar echilibrat. Totuși, există alternative mai prietenoase cu organismul. Variantele preparate la cuptor, la grătar sau în friteuza cu aer cald sunt opțiuni mai sănătoase decât prăjirea clasică în baie de ulei.
