În acest an, pandemia de COVID-19 a provocat, încă un milion de decese la nivel global
De la începutul acestui an şi până acum, pandemia de COVID-19 a provocat încă un milion de decese la nivel global, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care îndeamnă guvernele lumii să îşi accelereze campaniile de vaccinare, în contextul în care o treime din populaţia mondială nu este încă vaccinată împotriva noului coronavirus.
În avertizarea sa, „Am depăşit pragul tragic de 1 milion de decese cauzate de COVID-19 de la începutul acestui an”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Acesta a cerut guvernelor din lumea întreagă să îşi intensifice eforturile pentru vaccinarea tuturor angajaţilor din sănătate, a persoanelor vârstnice şi a persoanelor din categoriile cele mai expuse la riscuri medicale, pentru a se obţine astfel o acoperire vaccinală de 70% la nivelul populaţiei globale.
În ianuarie 2022, OMS, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) şi partenerii lor au înfiinţat Parteneriatul pentru livrări de vaccinuri anti-COVID-19 (CoVDP) cu scopul de a facilita distribuţia de doze…
Citeste continuarea Aici