Joe Biden: „Omicron este o sursă de îngrijorare, dar nu ar trebui să fie o sursă de panică”

Autorităţile sanitare americane au redus luni la jumătate perioada recomandată de carantină pentru persoanele pozitive la COVID-19 astfel, preşedintele Joe Biden îndemnând „să nu se intre în panică”, în pofida creşterii puternice a contaminărilor zilnice din cauza variantei Omicron, scrie AFP.

Concret, durata izolării scade de la zece la cinci zile pentru persoanele asimptomatice şi de la 14 la cinci zile pentru cazurile contact nevaccinate, a indicat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA.

Principala agenţie sanitară a Statelor Unite recomandă, de asemenea, purtarea măştii timp de cinci zile după carantină, în timp ce cazurile contact complet vaccinate nu trebuie să se izoleze.

În contextul medical, majoritatea contaminărilor are loc în cele două zile precedând şi cele trei zile urmând debutului simptomelor, au explicat autorităţile într-un comunicat.

În prezent, varianta Omicron, deşi mult mai transmisibilă, dar care pare să provoace simptome mai puţin severe, este în prezent majoritară în Statele Unite, iar numărul cazurilor este în creştere puternică.

Potrivit jurnalului The New York Times, 214.499 de…

Citeste continuarea Aici

You might also like