Simona Halep a pierdut în meciul din optimile Australian Open

Simona Halep în vârstă de 30 de ani, locul 15 WTA a jucat împotriva franțuzoaicei Alize Cornet de 32 de ani, locul 61 WTA în optimile Australian Open luni, meci pe care Simona l-a pierdut în trei seturi.

Astfel, jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de franţuzoaica Alize Cornet cu 6-4, 3-6, 6-4, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Aşadar, Cornet s-a impus după un meci care a durat două ore şi 33 de minute. În plus, Halep a acuzat probleme fizice începând din setul al doilea.

Cornet este o jucătoare de raliuri, cu lovituri variate, cu un joc susţinut de serviciul ei cu efecte şi traiectorii neaşteptate. Face destul de bine ambele faze ale jocului, defensiva şi ofensiva, şi are în lovitura scurtă arma cu care rupe ritmul. Luni, franţuzoaica a pus deseori mingea pe linie, cu lovituri incredibile, spre disperarea adversarei ei.

Mai mult, Halep a gândit că, la 32 de ani şi la 32 de grade câte au fost la Melbourne la ora jocului, deplasarea pe teren nu este punctul forte al rivalei şi aici şi-a propus să insiste în meciul de luni.

Dar românca fost imprecisă…

Citeste continuarea Aici

You might also like