Un ciobănesc german și-a salvat stăpânul după ce a condus poliția la locul accidentului
Gestul unui câine care a condus poliţia la locul accidentului de maşină unde stăpânul lui zăcea rănit şi cu hipotermie a fost salutat marţi în Statele Unite, şi a fost comparat cu o poveste din seria de filme „Lassie”, transmite agenţia AFP.
Astfel, Tinsley, o femelă de Ciobănesc German în vârstă de un an, a fost reperată luni seara pe o autostradă la graniţa dintre New Hampshire şi Vermont (nord-estul Statelor Unite), iar şoferii au apelat la forţele de ordine.
În plus, când poliţia a zărit animalul şi a încercat să-l prindă, Tinsley şi-a continuat fuga şi i-a condus în Vermont, unde balustrada fusese ruptă de o camionetă avariată. Stăpânul câinelui şi o altă persoană fuseseră proiectate în afara autovehiculului şi sufereau de hipotermie, informează Agerpres.
”A devenit rapid evident că Tinsley a condus (poliţia) la locul accidentului şi la răniţi”, au scris forţele de ordine din New Hampshire pe Facebook.
”Ei au intuit că femela încerca să le arate ceva pentru că aceasta continua să îi ocolească, însă nu a fugit”, a precizat poliţistul Daniel Baldassarre postului local WCVB.
”Într-un fel îi chema să o urmeze,…
Citeste continuarea Aici