Andia a lansat oficial albumul său de debut, „Pietre prețioase”
Albumul conține 7 piese noi, dar și piese deja cunoscute și iubite de către public, precum „Mi-e dor” sau „Anotimpuri”, piesă ce a fost #1 Media Forest timp de patru săptămâni. Este un album sincer, intens, scris de Alex Pelin și produs de Vlad Lucan la casa de discuri ATOM, alături de care artista a colaborat și pentru piese precum „Slăbiciuni” sau „Retrograd”.
La trei ani de la lansarea pe piața muzicală românească, Andia a reușit să cucerească inimile a milioane de ascultători, precum și topurile muzicale de radio și televiziune. Artista a fost prezentă pe locul 1 în top Media Forest cu cinci dintre piesele pe care performează – Salcâmii, Retrograd, Slăbiciuni, Anotimpuri și Sfârșitul lumii. Ascensiunea rapidă în industria muzicală românească nu face decât să demonstreze puterea de star a Andiei.
„Acest album reprezintă un pas important pentru mine și le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit pe acest drum, celor care au contribuit la acest proiect și nu în ultimul rând, vă sunt recunoscătoare VOUĂ pentru toata susținerea pe care mi-ati aratat-o până acum. Albumul este cu totul o poveste, pe…
Citeste continuarea Aici