Artiștii și autorii, la un pas să piardă 70% din drepturile lor de autor! Horia Moculescu: „Suntem într-un moment total nefast”

Autorii și artiștii reacționează în fața proiectului de lege care amenință să le naționalizeze 70 la sută din drepturile lor de autor. După ce au ieșit în stradă, aceștia continuă să își strige nemulțumirile și spun că vor face tot ce pot ca să oprească acest demers fără precedent. Compozitorii Horia Moculescu, Șerban Cazan și Adi Cristescu, alături de Alexandru Roată, unul dintre cei mai vocali experți în domeniul drepturilor de autor din România, au vorbit deschis, în fața jurnaliștilor, despre nedreptatea pe care statul este pe cale să o facă unei întregi industrii.

AUTORII ȘI INDUSTRIA MUZICALĂ, UNIȚI ÎN FAȚA UNEI PROVOCĂRI FĂRĂ PRECEDENT

Totul a pornit după ce vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu a propus un amendament care prevede ca 70% din banii nerevendicați vreme de trei ani din drepturile de autor să ajungă la bugetul de stat, într-un fond special, în loc să fie distribuiți la artiști, așa cum menționează legea în prezent.

„DREPTURILE DE AUTOR NU SUNT TAXE”

Proiectul extrem de controversat a pus pe jar întreaga industrie muzicală, mai ales că cei implicați în mod direct în această problemă susțin…

Citeste continuarea Aici

You might also like