Ela Crăciun vrea să fie mereu tânără, doar cu ajutorul surorii sale

,,Sunt foarte mândră de sora mea şi de determinarea ei de a face acest pas, către medicină. Astăzi visul său a devenit realitate şi îi sunt aproape la deschiderea propriei clinici, precum şi în toate momentele importante care vor veni în viaţa ei. Dacă nu aş fi ales acest drum, cu sigurantă m-aş fi orientat către o carieră în medicină, pentru că întotdeauna am fost atrasă de acest domeniu. La un moment dat îmi doream să fac o a doua facultate, respectiv Facultatea de Medicină, alături de sora mea. Vestea bună este ca totuşi am un medic în familie şi nu mă simt atât de îndepărtată de această dorinţă.”, a mărturisit Ela Crăciun.

De curând, doctorul Ana Crăciun Douglas, chirurg generalist, cu o specializare în chirurgie estetică, şi-a lansat propria clinică estetică, ea fiind cea care primeşte de fiecare dată toate laudele pentru tenul impecabil al surorii sale, Ela Crăciun. De la proceduri de prevenţie, până la tratamente minim invazive sau chiar intervenţii ce ţin de chirurgie estetică, doctor Ana Crăciun Douglas este pregătită să facă faţă tuturor provocărilor cu care vine la pachet această carieră.

,,Sunt…

Citeste continuarea Aici

You might also like