Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF): City, Asito şi Euroins – fondurile proprii totale disponibile pentru acoperirea MCR (cerinţa de capital minim), insuficiente
„În ceea ce priveşte SCR (cerinţa de capital de solvabilitate, n.r.), în cazul a două societăţi – City şi Euroins – fondurile proprii totale disponibile pentru acoperirea SCR au fost insuficiente. Pentru societăţile cu deficit, suma totală a deficitului MCR a fost de 1.586,3 milioane lei, iar valoarea totală a deficitului SCR a fost de 2.328,2 milioane lei. De remarcat că în toate cele 3 societăţi au existat evenimente ulterioare relevante”, se menţionează în raport.
Conform sursei citate, o parte semnificativă a ajustărilor reflectă deficienţe ale sistemului de guvernanţă.
„Au fost identificate vulnerabilităţi la mai multe societăţi în legătură cu mediul IT şi cadrul de control intern, legate de daune şi rezerve tehnice, reasigurare, depreciere şi calculul cerinţelor de capital. Există o nevoie generală de îmbunătăţire a cadrului formal al documentării, în special în ceea ce priveşte calcularea rezervelor tehnice, inclusiv legate de definirea ipotezelor şi a raţionamentului profesional, simplificărilor, recunoaşterii limitelor contractuale, separării contractelor, segmentării şi definirii grupelor de riscuri omogene (HRG),…
Citeste continuarea Aici