Boala mortală care face ravagii la nivel mondial: Se transmite prin simplă respirație
Pe lângă coronavirus, o altă boală considerată cea mai letală din lume face ravagii la nivel mondial.
De asemenea, este vorba despre tuberculoză, iar un studiu realizat de curând a dovedit că o simplă respirație este suficientă pentru a transmite boala.
Astfel, un studiu dat publicității în cursul zieli de marți sugerează că simplul act de a respira este suficient pentru a transmite tuberculoza. De precizat este faptul că noul studiu ar putea modifica profund strategiile de luptă împotriva acestei boli, tradiţional centrate pe tuse, principalul său simptom, transmite AFP.
În plus, dezbaterea referitoare la tuberculoză reaminteşte de cea care a animat oamenii de ştiinţă la începutul pandemiei de COVID-19. Concret, dacă se confirmă ipoteza transmiterii tuberculozei prin respiraţie, aceasta înseamnă că tratarea persoanelor care au dezvoltat deja simptomele este insuficientă pentru a bloca răspândirea bolii.
Unul dintre autorii studiului susține că cei care nu știu că au fost infectați ajung să fie tratați târziu.
„Acest lucru lasă loc pentru o transmitere ne-neglijabilă înainte ca persoanele infectate să fie tratate”, a…
Citeste continuarea Aici