Cele Mai Apreciate Ambalaje Biodegradabile Pentru Industria Food & Beverage
Mai bine de 60% din deşeurile de plastic provin din ambalajele produselor alimentare, cutii şi caserole, iar efectele pe care le au asupra mediului sunt din ce în ce mai vizibile. Întrucât nu sunt biodegradabile, acestea ajung în apele subterane şi în aer şi afectează, în egală măsură, oamenii, animalele şi mediul înconjurător.
De aceea, utilizarea de caserole și cutii biodegradabile eco-friendly pentru mediu este o necesitate. Acest lucru poate reduce considerabil cantitatea de deşeuri din plastic, este o soluţie durabilă şi sustenabilă şi ajută la protejarea mediului.
Ce reprezintă ambalarea sustenabilă și biodegradabilă
Termenii “sustenabil” şi “biodegradabil” sunt deseori utilizaţi în mod excesiv şi pot crea confuzie. Consumatorii percep termenul “sustenabil” ca referindu-se la produse care nu folosesc resurse neregenerabile şi care au impact minim asupra mediului şi care conservă resursele.
Caserolele biodegradabile natur sunt cele realizate din materiale precum deşeurile vegetale sau lemnul care se pot descompune în mod natural fără a necesita instalaţii speciale. Acestea se pot arunca, pur şi simplu, în grămada de compost, pentru a obţine sol bun pentru grădină.
De ce este extrem de importantă utilizarea ambalajelor eco friendly
În prezent, preocuparea majoră legată de deşeurile din plastic este acumularea lor în oceane şi crearea depozitelor de deşeuri care emit toxine şi particule care ajung în apele subterane şi în aer. De asemenea, ambalajele din plastic pot emite toxine care nu sunt întotdeauna sigure pentru alimente şi pot perturba sistemul endocrin al oamenilor.
Toate acestea au contribuit la accelerarea procesului de adoptare a alternativelor ecologice şi de înlocuire a ambalajelor din plastic cu cele eco-friendly. Ambalajele prietenoase cu mediul sunt realizate din bioplastice durabile extrase din plante precum grâul, orezul, bambusul sau lemnul şi sunt biodegradabile în mod natural, sunt reutilizabile şi nu conţin substanţe chimice dăunătoare pentru om şi mediu.
Reducerea expunerii la substanţele chimice generate de ambalajele din plastic este vitală atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi pentru mediu, iar alternativele ecologice sunt o soluţie!
Tipuri de ambalaje biodegradabile și sustenabile pentru mediu
Iată câteva opţiuni de ambalaje biodegradabile şi sustenabile pentru mediu:
Ambalajele din sticlă – Sticla are nenumărate utilizări în viaţa de zi cu zi, nu emană toxine, este reutilizabilă, reciclabilă, durabilă şi uşor de curăţat. Are o durată de viaţă de 3.5 ori mai mare decât a plasticului şi poate fi reciclată, reducând impactul asupra mediului. Trebuie avut grijă, însă, la tipul de capac sau de dop utilizat.
Oţel inoxidabil – alimentar este durabil, nu rugineşte şi face faţă impecabil la căldură, fiind o soluţie versatilă şi sigură pentru depozitarea alimentelor. De asemenea, este reutilizabil şi reciclabil. Astfel, cei care caută soluţii sustenabile, pot alege să folosească recipientele din oţel inoxidabil în locul celor din plastic.
Bambus – este biodegradabil şi are toate caracteristicile necesare pentru ambalarea sigură a alimentelor. Este durabil şi rezistent la căldură, versatil şi uşor de modelat. Astfel, din bambus se pot face cutii, farfurii, boluri, tacâmuri şi chiar şi căni. Chiar dacă sunt mai puţin durabile decât sticla sau oţelul, sunt 100% biodegradabile, arată foarte bine şi facilitează ambalarea în cele mai bune condiţii a alimentelor.
Deşeuri de orez – Cojile de orez sunt un produs secundar al industriei orezului şi furnizează un material extrem de ieftin, regenerabil şi 100% biodegradabil. Au proprietăţi bio absorbante, adică au capacitatea de a absorbii poluanţii din mediu. Produsele fabricate din această materie primă pot fi cutiile de alimente, caserolele de salată sau bolurile şi farfuriile.
Foliile de gelatină – devin din ce în ce mai populare ca materii prime pentru ambalajele alimentelor. Nu sunt toxice, se obţin cu costuri reduse şi sunt foarte versatile. Filmele de gelatină pot fi umplute cu celuloza antimicrobiană care inhibă dezvoltarea agenţilor patogeni precum Staphylococcus aureus sau E. coli. Prin urmare, sunt mai sigure decât plasticul şi merită luate în considerare.
Hârtie şi carton – Caserolele şi cutiile din hârtie şi carton sunt compostabile, nu se descompun în microparticule dăunătoare, sunt versatile şi se pot folosi la scară largă. Se regăsesc ca materie primă în diverse boluri din carton, caserole biodegradabile, cutii şi ambalaje.
Trestie de zahăr – este un alt material compostabil care se poate folosi la tacâmuri şi farfurii de unică folosinţă, caserole biodegradabile din trestie şi cutii biodegradabile. Ambalajele confecţionate din trestie sunt decorative şi sigure pentru alimente.
Sfaturi pentru reducerea utilizării ambalajelor din plastic și înlocuirea lor cu cele ecologice
Pentru a evita “greenwashing-ul” care implica lipsa de onestitate a unor firme, ar trebui să fim atenţi la unele aspecte când folosim caserole și boluri bio:
- Evitarea ambalajelor din hârtie sau carton protejate cu un film din plastic în interior;
- Când mergem la cumpărături să avem la noi propriile plase sau sacose şi să nu mai cumpărăm altele;
- Să reutilizăm cât mai des ambalajele rămase şi să le reciclăm corespunzător;
- Să optăm ori de câte ori avem ocazia către alimente ambalate ecologic în recipiente de sticlă, hârtie sau carton şi să le evităm pe cele ambalate în plastic.