O discuție despre comportamentul îngrijorător al partenerului poate ajuta un prieten să își privească relația mai atent, păstrând decizia în mâinile lui. Contează ce anume este adus în conversație, cum sunt primite reacțiile sale și unde se oprește intervenția celui care îi vrea binele.
Informațiile au fost relatate de Cosmopolitan. Psihologul și terapeutul de cuplu Dr. Eli Kraiem recomandă evitarea etichetei „ratat”.
Înaintea conversației, merită examinată și propria exigență. Afecțiunea și dorința de a proteja un prieten pot face ca standardele pentru partenerul lui să fie chiar mai ridicate decât cele aplicate propriei relații. Uneori, această grijă duce la o evaluare prea aspră.
Discuția începe de la comportamente observate
Kraiem descrie tipare care implică evitarea responsabilității și învinovățirea altora atunci când lucrurile merg prost. Atenția se îndreaptă astfel către felul în care persoana se comportă și își gestionează viața.
Printre posibilele semne menționate de psiholog se află:
- Motivația redusă de a se dezvolta profesional, personal și social.
- Dependența financiară de partener.
- Învinovățirea partenerului pentru propriile eșecuri.
- Dificultățile de a pune cariera în mișcare.
- Lipsa hobbyurilor și existența unui cerc restrâns de prieteni.
- Impresia că persoana are puțin control asupra propriei vieți sau puțină autonomie.
Pentru o conversație concretă, sunt relevante situațiile care au provocat îngrijorarea. Exemplele pot include:
- Uitarea repetată a portofelului înaintea întâlnirilor.
- Comentariile prin care partenerul pune sub semnul întrebării hainele purtate de celălalt.
- Obiceiul de a trimite mesaje unui fost partener.
Kraiem recomandă să fie observată și starea prietenului în preajma persoanei cu care are o relație: dacă pare nefericit, este mereu epuizat sau ajunge întotdeauna să aibă grijă de celălalt. Aceste observații pot deschide discuția despre ceea ce își dorește de la relație.
Întrebările îi lasă prietenului loc să răspundă
După descrierea situațiilor observate, conversația poate trece către experiența celui implicat. „Îți poți întreba și prietenul dacă simte că nevoile îi sunt împlinite în relație”, recomandă Kraiem.
Psihologul explică rostul acestei abordări: „Când punem astfel de întrebări, ne exprimăm îngrijorarea și grija, nu judecata”.
Prietenul poate începe atunci să recunoască un tipar. Este posibil și să fi remarcat deja aceleași lucruri, dar să fi avut nevoie de confirmarea unei persoane din afara cuplului pentru a lua în serios ceea ce simte.
În acest punct, poate fi exprimată îngrijorarea că felul în care este tratat nu corespunde respectului pe care îl merită. Decizia de a continua sau de a încheia relația îi aparține însă lui.
Dacă reacția devine defensivă, insistența trebuie oprită. Critica adresată partenerului poate fi resimțită ca o critică personală, chiar și atunci când observația este întemeiată. Spațiul de a decide ce își dorește din relație rămâne important după exprimarea opiniei.
Conversațiile repetate pot avea limite
O limită devine justificată când comportamentul partenerului ocupă constant discuțiile, iar prietenul nu dorește să își reexamineze relația. Cel care ascultă poate spune că preferă să reducă timpul dedicat acestui subiect.
Formularea poate porni de la afecțiunea pentru prieten și de la dorința ca acesta să fie fericit. Urmează constatarea că nemulțumirile despre partener revin frecvent și amintirea faptului că îngrijorarea a fost deja exprimată.
Dacă prietenul alege să nu schimbe nimic, cererea concretă este limitarea conversațiilor despre relație. O asemenea limită poate fi dureroasă pentru el, dar îi permite celui care ascultă să își protejeze propriul echilibru.
Cel care primește observația poate cere exemple
Pentru persoana căreia i se spune că partenerul se poartă nepotrivit, prima reacție poate fi apărarea relației.
Pasul concret este cererea unor lămuriri despre comportamentele observate. Înainte de respingerea părerii, merită cântărit și istoricul prieteniei: dacă persoana respectivă a urmărit binele prietenului și dacă opiniile sale anterioare au fost întemeiate.
Un prieten poate recunoaște un tipar în nemulțumirile pe care le aude sau în starea de după fiecare ceartă. Evaluarea lui se bazează pe ceea ce i se povestește. Din interiorul relației, momentele bune, chiar sporadice, pot face ca întregul să pară mai bun, în ciuda episoadelor foarte dificile.
Kraiem precizează că acordul cu opinia prietenului nu este obligatoriu. Dacă însă mai multe persoane transmit independent aceeași îngrijorare, merită analizat dacă sunt necesare schimbări în propria viață.
Decizia se raportează la partenerul din prezent
Când problema este lipsa de respect, de ambiție sau de asumare a propriilor acțiuni, speranța că partenerul se va schimba poate cântări în decizie. Kraiem atrage atenția asupra acestei așteptări: „O temă frecventă în relațiile nesănătoase este că unul dintre parteneri se îndrăgostește de persoana care crede că celălalt poate deveni, dar nu este pe deplin mulțumit de persoana care este partenerul său în prezent”.
Exercițiul propus de terapeut este evaluarea dorinței de a rămâne în relație dacă persoana ar fi exact la fel în următorii 10 ani. Reperul privește acceptarea partenerului actual, cu comportamentele sale de acum.
Dacă persoana ajunge la concluzia că nu își poate accepta partenerul așa cum este, Kraiem recomandă să ia în considerare sprijinul prietenilor, al unui profesionist în sănătate mintală sau al altor persoane apropiate pentru a decide cum continuă. Ieșirea dintr-o relație poate fi dificilă chiar și când aceasta îi face rău, iar sprijinul celor apropiați poate ajuta în această etapă.
