Persoanele aflate într-o relație apropiată și stabilă au raportat o bunăstare psihologică ușor mai ridicată decât cele singure, într-un studiu realizat în Italia. Diferența dintre grupuri a fost mică. Nevoia de aprobare din partea celorlalți s-a asociat cu scoruri mai scăzute în ambele grupuri, inclusiv în rândul participanților care aveau un partener.
Scorul mediu al bunăstării a fost de 79,41 puncte pentru participanții în relații, față de 77,40 pentru cei singuri, potrivit studiului disponibil în PubMed Central. Diferența a fost semnificativă statistic, cu p = 0,030, dar mărimea efectului a fost mică, g = 0,221. Semnificația statistică și amploarea unei diferențe sunt lucruri distincte: aici, rezultatul indică un avantaj modest la nivelul grupului.
Cercetarea este transversală, adică pune în relație răspunsurile culese într-o singură etapă. Autorii precizează că acest tip de studiu nu permite stabilirea unei legături de cauzalitate între statutul relațional și bunăstare.
Comparația a inclus relații care durau de peste trei ani
Au participat voluntar 393 de persoane între 18 și 62 de ani. Dintre acestea, 219 aveau relații apropiate și stabile, iar 174 erau singure. Pentru includerea în primul grup, relația trebuia să dureze de peste trei ani și să fie încă în desfășurare.
Grupul tinerilor a cuprins 237 de participanți cu vârste între 18 și 30 de ani, studenți la psihologie și pedagogie la Universitatea din Catania, în Italia. Ceilalți 156 de participanți aveau între 32 și 62 de ani și au fost recrutați din centre sportive, spații de divertisment și librării din Sicilia. Vârstele medii ale celor două grupuri au fost de 22,4, respectiv 43,5 ani.
În rândul tinerilor, 118 erau singuri și 119 aveau o relație. În grupul adulților, distribuția a fost de 56 de persoane singure și 100 în relații. Eșantionul a inclus mai multe femei decât bărbați: 95 de femei singure și 150 în relații, comparativ cu 79 de bărbați singuri și 69 în relații.
Participanții au completat chestionare anonime, înainte de izbucnirea pandemiei. Restricțiile ulterioare au împiedicat extinderea eșantionului, explică autorii.
Bunăstarea a fost evaluată prin felul în care participanții își trăiau viața
Chestionarul de bunăstare psihologică a avut 18 afirmații, evaluate pe o scară de la 1, dezacord puternic, la 6, acord puternic. Scorurile mai mari indicau o bunăstare mai ridicată. Instrumentul a urmărit șase dimensiuni:
- Autonomia, inclusiv măsura în care persoana este influențată de oameni cu o personalitate puternică.
- Gestionarea vieții cotidiene, prin capacitatea percepută de a face față responsabilităților zilnice.
- Relațiile pozitive cu ceilalți, inclusiv menținerea prieteniilor în timp.
- Dezvoltarea personală, înțeleasă ca învățare, schimbare și creștere.
- Scopul în viață, reflectat și de existența proiectelor personale.
- Acceptarea de sine, inclusiv felul în care persoana își privește rezultatele din viață.
Cercetarea a urmărit astfel funcționarea psihologică și împlinirea personală. Autorii își situează analiza în studiul bunăstării, fără a folosi scorurile pentru a stabili diagnostice psihologice.
Atașamentul a fost măsurat prin cinci dimensiuni
În evaluarea atașamentului, cercetătorii au folosit scoruri pentru mai multe tendințe care pot exista în grade diferite la aceeași persoană. Chestionarul a analizat:
- Încrederea în sine și în ceilalți, asociată cu ușurința de a avea încredere în oameni și de a accepta sprijinul reciproc.
- Disconfortul față de apropiere, care include dificultatea de a avea încredere în ceilalți și preferința de a se baza pe sine.
- Plasarea relațiilor pe plan secund, prin acordarea unei importanțe mai mari realizărilor decât legăturilor cu oamenii.
- Nevoia de aprobare, legată de căutarea validării, teama de respingere și evitarea lucrurilor care ar putea displăcea altora.
- Preocuparea pentru relații, care include teama de abandon și îngrijorarea că persoana nu s-ar descurca singură.
Participanții singuri au avut un scor mediu de 35,95 la disconfortul față de apropiere, comparativ cu 33,58 în grupul celor în relații. La plasarea relațiilor pe plan secund, mediile au fost de 15,41, respectiv 14,34, cu p = 0,030. Autorii descriu ambele diferențe drept mici.
În schimb, încrederea a avut valori apropiate: 30,30 la persoanele singure și 30,72 la cele în relații. Diferența nu a fost semnificativă statistic, p = 0,418. Nici comparațiile directe privind nevoia de aprobare și preocuparea pentru relații nu au indicat diferențe semnificative între cele două grupuri.
Nevoia de aprobare a avut cea mai puternică asociere negativă cu bunăstarea
Când au analizat împreună vârsta, genul și dimensiunile atașamentului, cercetătorii au găsit la persoanele singure o asociere pozitivă între încredere și bunăstare. Coeficientul standardizat β a fost de 0,27. Pentru nevoia de aprobare, asocierea a fost negativă și mai puternică, β = −0,54.
La participanții în relații, încrederea s-a asociat tot pozitiv cu bunăstarea, dar mai slab, β = 0,12. Nevoia de aprobare a avut și aici cea mai puternică asociere negativă dintre dimensiunile atașamentului, β = −0,48. Acest coeficient arată direcția și intensitatea asocierii în modelul statistic; nu reprezintă un procent de scădere a bunăstării.
Tot în grupul celor în relații, disconfortul față de apropiere și plasarea relațiilor pe plan secund s-au asociat cu scoruri mai mici ale bunăstării, fiecare cu β = −0,15. Preocuparea pentru relații nu a avut o asociere independentă semnificativă în aceste modele.
Separat, un scor mai mare la disconfortul față de apropiere s-a asociat cu șanse statistice mai mici de a avea o relație stabilă. Raportul șanselor a fost de 0,953, cu un interval de încredere de 95% între 0,919 și 0,989 și p = 0,012. Analiza a luat în calcul vârsta, genul și celelalte dimensiuni ale atașamentului.
În același model, femeile au avut șanse statistice mai mari decât bărbații de a se afla într-o relație, cu un raport al șanselor de 1,677. Rezultatul se referă la participanții acestei cercetări.
Vârsta a contat diferit în comparațiile dintre participanți
Adulții în relații stabile au avut un scor mediu al bunăstării de 79,74, comparativ cu 76,86 la tinerii singuri. Și această diferență a fost mică. Disconfortul față de apropiere a avut media de 32,68 în primul grup și de 37,12 în al doilea.
Între participanții singuri, cei tineri au avut scoruri mai mari la nevoia de aprobare și la preocuparea pentru relații decât adulții. Încrederea a fost mai ridicată la adulții singuri, cu o medie de 31,86, față de 29,57 la tinerii singuri. Autorii au descris aceste diferențe drept mici.
În modelele care au analizat simultan mai multe caracteristici, vârsta mai mare s-a asociat însă cu o bunăstare mai scăzută în fiecare dintre cele două grupuri relaționale. La persoanele în relații, femeile au raportat scoruri mai mici decât bărbații. Autorii cer prudență în interpretarea acestui ultim rezultat, din cauza ponderii mai mari a femeilor în eșantion.
Autorii propun urmărirea relațiilor în timp
Evaluarea s-a bazat pe răspunsuri cantitative oferite de participanți despre propria persoană. Autorii recomandă studii longitudinale, care urmăresc aceiași oameni în timp, pentru a clarifica direcția legăturilor dintre atașament, statutul relațional și bunăstare.
Autorii arată că nu au investigat motivele pentru care participanții erau singuri sau durata statutului relațional. Nu au putut evalua nici diferențele dintre cuplurile heterosexuale, homosexuale și poliamoroase, deoarece au identificat prea puține cazuri pentru această comparație.
Cercetarea a fost realizată fără finanțare externă, iar autorii au declarat că nu au conflicte de interese.
Pentru studiile viitoare, aceștia propun eșantioane mai mari, din contexte socioculturale diferite, și evaluarea calității percepute a relației: satisfacția față de partener, alături de trăsăturile de personalitate și căutarea sprijinului.
