Elon Musk a avut o reacție furioasă după ce Tesla a fost exclusă din indicele S&P 500 ESG

Miercuri, CEO-ul Tesla, Elin Musk a reacționat furios după ce S&P Dow Jones Indices a anunţat că va exclude producătorul de mașini electrice din cadrul indicelui de sustenabilitate S&P 500 ESG, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Un director al S&P Dow Jones Indices a anunțat miercuri decizia, motivând că aceasta a fost luată din cauza unor probeleme legate de acuzaţiile de discriminare rasială şi accidentele produse de pilotul automat al Tesla.

De altfel, în urmare a unor modificări care au intrat în vigoare de la data de 2 mai, indicele de sustenabilitate a eliminat şi alte companii precum Delta Air Lines şi Chevron Corp dar a adăugat reţeaua socială Twitter Inc şi compania de rafinare Phillips 66.

Ce este indicele S&P 500 ESG

În prezent, ESG este un acronim pentru mediu, social şi guvernanţă, iar performanţele companiilor în aceste domenii au devenit o sursă de interes pentru investitori.

Iar, la data de 1 iulie 2020 compania auto Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi…

Citeste continuarea Aici

You might also like