Florin Cîțu: SUA susțin aderarea României la OECD

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, aflat în vizită în SUA, a avut o întâlnire cu un înalt oficial din cadrul Departamentului pentru comerțul internațional, în care a discutat despre extinderea schimburilor comerciale dintre România și Statele Unite ale Americii.

În plus, SUA susțin aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), a anunțat Cîțu, care afirmă că „urmează o perioadă bună pentru toți românii”.

În declaraţiile sale, „Am avut o întâlnire cu un înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ pentru comerţul internaţional, Marisa Lago. Am fost de acord că sunt necesare sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei. Trebuie oprită finanţarea Rusiei în toate domeniile.

Am transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române”, a scris preşedintele PNL Florin Cîţu, pe Facebook.

În contextul viitorului economic al ţării, Cîţu precizează că „SUA susțin aderarea României la OECD, în clubul națiunilor dezvoltate”.

Astfel,…

Citeste continuarea Aici

You might also like