În data de18 ianuarie, la ora locală 09:47:01, în România s-a înregistrat un cutremur

În ţara noastră, un nou cutremur a avut loc, chiar în această dimineaţă, despre care aparatele specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, au indicat mărimea şi epicentrul acestuia.

Ce intensitate a avut seismul de marţi dimineaţă?

Astfel, datele transmise de către Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, au transmis că seismul  a avut loc marţi, 18 ianuarie 2022, la ora locală 09:47:01.

De altfel, cutremurul s-a produs în Zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 147 de kilometri, însă a fost un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8.

Din punct de vedere geografic, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe, transmit specialiştii:

73 km E de Braşov,
88 km NE de Ploieşti,
105 km S de Bacău,
119 km V de Galaţi,
119 km V de Brăila,
139 km N de Bucureşti,
159 km NE de Piteşti,
187 km SV de Iaşi,
187 km E de Sibiu,
204 km N de Ruse.

Acum două zile a avut loc cel mai puternic cutremur din ultima perioadă în România

Cutremurul de marţi dimineaţă vine la două zile după unul dintre seismele mai puternice din ultima…

Citeste continuarea Aici

You might also like