La 1 aprilie 2002, Olanda a devenit prima țară din lume care a legalizat eutanasia
În urmă cu 20 de ani, Olanda a luat o decizie care a provocat o controversă uriașă în întreaga lume. Dezbaterea a rămas aprinsă și acum
Astfel, la 1 aprilie 2002, Olanda a devenit prima țară din lume care a legalizat eutanasia. În Europa, au urmat doar Belgia, Luxemburg și Spania.
În acest sens, câteva țări care interzic eutanasia activă au legalizat însă încetarea tratamentului la cererea pacientului, au interzis tratamentul agresiv și au instituit inițiative de sprijin pentru pacienții aflati la sfârșitul vieții.
Însă, alte țări, cu o puternică tradiție catolică, precum Polonia sau Irlanda, exclud orice intervenție care ar ajuta un om să moară.
Eutanasie legală
În OLANDA, de la 1 aprilie 2002, administrarea unui medicament cauzator de moarte este autorizată atunci când pacientul îl solicită în deplinătatea facultăților mintale și suferă de afecțiuni cu efecte „insuportabile” din cauza unei boli diagnosticate ca incurabilă. De alfel, avizul a doi medici este necesar.
Țările de Jos au fost prima țară care a autorizat, de asemenea, eutanasia în condiții stricte pentru minorii cu vârsta de 12 ani și peste. În…
Citeste continuarea Aici