Războiul din Ucraina nu afectează doar economia europeană, prețul gazelor, sau al energiei electrice ci și sectorul auto

Acest lucru a fost confirmat de Volkswagen care are o previziune sumbră pentru următoarea perioadă.

Astfel, compania Volkswagen a transmis o informare cu privire la impactul războiului din Ucraina asupra producției de mașini. Potrivit companiei, semnele au început să fie destul de clare, în special asupra lanţurilor de aprovizionare şi a preţurilor materiilor prime, în primul trimestru, scrie Reuters.

În contextul de producţie, producătorul auto subliniază faptul că încă este destul de greu de anticipat efectele pe termen lung asupra afacerilor sale. Menționăm faptul că în primele trei luni ale anului 2022, Volkswagen a anunțat un profit operaţional de 8,5 miliarde de euro (9,27 miliarde de dolari).

De cealaltă parte însă, producătorul auto remarcat că 3,5 miliarde de euro din acesta este atribuit acoperirii mărfurilor, pe fondul creşterii preţurilor materiilor prime.

Efectele resimțite de Volkswagen

În ceea ce privește randamentul operaţional al vânzărilor, acesta a crescut la 13,5% în primul trimestru, conform cifrelor preliminare, de la 7,7% în aceeaşi perioadă a anului 2021, când pandemia de Covid-19 şi penuria de…

Citeste continuarea Aici

You might also like