Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, ridică o nouă îngrijorare în rândul specialiștilor. Unii folosesc termenul „agonorexie” pentru situațiile în care slăbitul și controlul alimentației ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de kilograme, ci și de riscul ca o relație deja fragilă cu mâncarea și cu propriul corp să se agraveze sau chiar să înceapă în acest context.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este unul marginal. Aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. În România, efectele se văd inclusiv în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că găsesc greu aceste tratamente.
Reacțiile adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot determina persoana să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cei care au deja anumite vulnerabilități, acest lucru poate duce la reguli rigide, vinovăție și obsesie. Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”
Potrivit Lyla, semnele că slăbitul începe să preia controlul pot fi observate în viața de zi cu zi. Apar numărarea strictă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualurile alimentare și vinovăția după ce mănânci. Luminița Tăbăran subliniază: „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”
În plus, pot crește iritabilitatea și anxietatea atunci când persoana nu poate mânca „după plan” sau când greutatea nu scade așa cum spera. Poate apărea retragerea socială, reducerea interesului pentru alte activități și rușinea legată de corp. Specialiștii care lucrează cu tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat unele noi.
Brad Smith, director medical al The Emily Program, a spus că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a observat și cazuri fără istoric anterior, dar care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. Despre amploarea fenomenului, evaluarea lui este clară: „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, atrage atenția că greața duce la un consum mai redus de alimente, iar uneori persoana elimină și ce a mâncat din cauza stării de rău. Aceste comportamente pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte a unei abordări mai ample, care să includă alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut precizează că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran spune că, înainte de o dietă de slăbit, ar trebui rezolvate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, este important sprijinul unui medic și al unui psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
