Dincolo de bisturiu și săli de operație, viața unuia dintre cei mai mari medici români ascunde o pasiune mistuitoare pentru sport. Puțini știau, de fapt, că rădăcinile profesionale ale profesorului Irinel Popescu sunt adânc legate de gazon și de bucuria jocului.
Pasiunea pentru gazon și un șut de poveste
V-ați gândit vreodată cum se leagă tactica de pe gazon cu precizia unei intervenții chirurgicale de 12 ore? E drept că la prima vedere pare o întrebare retorică, însă pentru reputatul medic, totul pornește de la rădăcini, din Filiași, locul copilăriei sale. Amintirile sale au miros de iarbă tăiată și ecou de difuzor vechi, semne clare ale unei comunități unde sportul era la loc de cinste.
„Discuția pe care mi-ați propus-o de aici începe, de la Filiași, și cred că depășește, clar limitele sportului ca atare. Se încadrează într-o anumită cultură: cultura comunității în care am trăit, în care m-am format și din care sportul făcea parte… Nu numai că făcea parte, era o parte importantă. Deci, aș încadra o discuție despre sport în discuția despre comunitatea din acest oraș”, mărturisește profesorul Irinel Popescu.
Filiași, un târg cu suflet de sportiv
Imaginea acelui loc e încă vie în mintea medicului. „Când m-am născut eu, era comuna Filiași. Un târg, până la urmă. Acum s-a mărit numărul autovehiculelor, populația acestui orășel a crescut… Nu mai am nimic în Filiași, nici casa părintească, dar mai merg din când în când. Am rămas, clar legat de comunitatea locală, de spitalul din Filiași, de primărie și de conducerea ei.”
Această legătură profundă cu locul natal, cu oamenii și cu valorile cultivate acolo, a modelat fără îndoială personalitatea celui care avea să devină un pionier al transplanturilor în România. Nu-i chiar așa de simplu să te desprinzi de locurile care te-au format, nu-i așa?
Fotbalul, o ocupație principală
Fotbalul respira prin toți porii comunității din Filiași, relatează Dolcesport. Era mai mult decât un simplu joc, era un liant social, o temă de discuție constantă pentru bărbații din oraș. „Sportul era o ocupație principală și la nivelul a ceea ce se cheamă, cu un termen care nu-mi displace, până la urmă, chibiți. Oamenii citeau „Sportul”, comentau. Asta era una dintre ocupațiile majore ale comunității locale, clar în rândul bărbaților în primul rând.”
Dar nu doar fotbalul era prezent. Ba chiar în casa medicului, în camera de la stradă, funcționa sediul UCFS-ului (Uniunea de Cultură Fizică și Sport). Acolo, inițial, se jucau șah și table, jocuri ce i-au insuflat o pasiune pentru șah, pe care a dezvoltat-o mai târziu.
Amintiri din anii ’60 și moștenirea sportivă
„Amintirile mele încep cam de prin 1960, când ave}…”, povestește profesorul, evocând o perioadă în care sportul era o componentă esențială a vieții cotidiene. Această imersiune într-o cultură a disciplinei, a strategiei și a muncii în echipă, specifică sportului, a avut un impact major asupra dezvoltării sale. De la șahul care cerea gândire analitică, la fotbalul ce impunea viziune și execuție rapidă, toate aceste elemente au contribuit la formarea unui om capabil de decizii rapide și precise, calități esențiale într-o sală de operație.
Până la urmă, cine ar fi crezut că primele transplanturi din România au o legătură atât de puternică cu mingea de fotbal și cu șahul jucat într-un târg oltenesc?
