63% dintre români cred că situaţia generală a ţării este mai rea ca acum 30 de ani

Cei mai mulţi dintre românii  susţin că situaţia generală a ţării este mai rea în comparaţie cu cea din urmă cu 30 de ani, conform rezultatelor unui sondaj INSCOP, publicate de directorul Remus Ştefureac.

Cercetarea relevă că 63% dintre români cred că situaţia generală din România este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani.

Iar 23,4% consideră că este mai bună, 9,3% – la fel, iar 4,3% – nu ştiu sau nu au răspuns, informează Agerpres.ro.

Chestionaţi cum cred că va fi situaţia generală peste 30 de ani,

În anul 2050, 44,6% dintre români au răspuns că va fi mai rea, 30,9% – mai bună, 11,6% – la fel ca până acum şi 12,9% – nu ştiu sau nu au răspuns.

„De regulă, viitorul ar trebui să sune bine. Dar aproape jumătate dintre români (45%) sunt într-o groapă depresivă atâta de adâncă încât cred că peste 30 de ani, în 2050, situația țării va fi chiar mai rea decât cea din prezent. Pe fondul acestei lipse de orizont, de speranța și de încredere, iresponsabilitatea politică din prezent riscă să se traducă într-un dezastru național, așa cum s-a mai întâmplat în istoria noastră recentă. Clasa noastră…

Citeste continuarea Aici

You might also like