Care sunt beneficiile mai puțin obișnuite în cadrul companiilor

În contextul unor beneficii ca, asistență financiară pentru adopția unui copil, contribuții la plata pensiei pilonul 3, buget pentru achiziția echipamentelor sportive, consiliere financiară dacă vrei să faci investiții sau să-ți optimizezi cheltuielile – sunt doar câteva beneficii pe care le au angajații Adobe, inclusiv în România. Și pe care aceștia le folosesc, ajungând astfel în topurile de profil printre cei mai fericiți angajați din întreaga lume. Pentru că în 2022 locul de muncă nu trebuie să fie o corvoadă, ci o sursă de satisfacție, atât pe plan profesional, cât și personal.

În prezent, când vine vorba despre satisfacția la locul de muncă, salariul, desi factor important, nu mai este de mult timp suficient pentru motivarea angajaților. În cultura organizațională a celor mai apreciate companii, politicile de wellbeing câștigă tot mai mult teren, având un rol extrem de important. Motivarea și retenția angajaților depind tot mai mult de beneficiile extrasalariale, de accesarea diferitelor programe de dezvoltare personală și profesională, de mediul de lucru și, foarte important, de o balanță echilibrată între viața…

Citeste continuarea Aici

You might also like