Care sunt modificările aduse de actul normativ asupra legii concediului paternal din Ronânia?

Pe ordinea de zi a ședinței de vineri 26 august 2022, guvernul de la București are inclus un proiect de act normativ care va aduce diverse modificări asupra legii concediului paternal. La care sunt vizaţi bărbații din România.

 În prezent, oficialii români se gândesc la șapte schimbări.

În contextul acestor schimbări, se vor acorda concediul paternal și indemnizația aferentă acestuia, tuturor taților care au calitatea de lucrător cu un contract de muncă sau un raport de serviciu, încheiat conform legii și eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Se asimilează lucrătorilor și următoarele categorii de persoane: cu contracte din activitate sportivă, cu convenții de muncă individuale (cooperațiile), directorii cu contract de mandate, cu contract de management, care desfășoară activități ca urmare a unei funcții de demnitate publică și cu contracte de management și de administrare, încheiate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, se extinde…

Citeste continuarea Aici

You might also like