Publicitate
Publicitate

Ce efecte au schimbările climatice în Franţa?

Vreme de un secol, apa a curs prin jgheaburi și canale pentru a iriga ferma lui Cécile Messelis, însă din anul 2020 fluxul a început să se reducă, până când s-a oprit de tot în această vară.

Astfel, culturile se usucă acum în soare. Situația din mica fermă din Seillans, din regiunea Var din sudul Franței, este oglinda unei crize fără precedent, cauzate de schimbările climatice care au adus valuri de căldură și secetă fără precedent. Pe câmpurile unde odinioară creșteau vinete, arde, roșii și pepeni galbeni acum sunt doar culturi uscate și distruse.

Patru puncte critice ar putea fi atinse încă din anul 2030, în ceeace priveşte schimbările climatice
RecomandariPatru puncte critice ar putea fi atinse încă din anul 2030, în ceeace priveşte schimbările climatice

Cum rezervele de apă s-au terminat, fermierii au început să ude culturile cu apă de robinet pentru a încerca să salveze legumele care sunt singura sursă de venit. Încă din luna mai, autoritățile au înăsprit și mai mult regulile de consum al apei în condițiile în care Franța este afectată de o secetă istorică.

O astfel de imagine este similară și în alte părți ale Europei. Mai mult de 60% din terenurile din Uniunea Europeană sunt sub avertismente sau alerte severe de secetă.

Iar ploile din ultimele zile, care au lovit mai multe părți ale Franței au dus la inundații. În…

Schimbările climatice sunt cauzate de activitățile umane, este părerea mai multor români
RecomandariSchimbările climatice sunt cauzate de activitățile umane, este părerea mai multor români

Citeste continuarea Aici