Ce se va întâmpla, din toamnă, cu noile teritorii cucerite de Rusia în Ucraina?
În plin război, Rusia va discuta în toamnă despre anexarea noilor teritorii cucerite în Ucraina.
În acest sens, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat afirmaţiile senatorului rus Andrei Klişas cu privire la anexarea unor teritorii ucrainene la Rusia în perioada sesiunii de toamnă a Parlamentului de la Moscova. Dmitri Peskov a precizat că locuitorii „noilor teritorii” își vor decide singuri propriul viitor.
În opinia sa,„Nu cunosc absolut nimic, vă pot repeta doar faptul că locuitorii acestor teritorii singuri își vor determina propria lor soartă și mă refer la viitorul lor pe care ei îl stabilesc, aceasta fiind decizia lor”, a declarat oficialul rus.
Președintele Comisiei pentru Legislație Constituțională și Consolidare a Statului din Consiliul Rusiei, Andrei Klișas, a spus recent că sarcina principală a sesiunii de toamnă a Parlamentului de la Moscova va fi „integrarea noilor teritorii” în componenţa Rusiei.
În cadrul aceluiași interviu, Dmitri Peskov a vorbit şi despre o posibilă fuziune între Partidul Comunist al Federației Ruse și Partidul Rusia Dreaptă – Pentru Adevăr. El a subliniat…
Citeste continuarea Aici