În România, rudenia de gradul 1 este definită strict de Codul Civil și se bazează numai pe legătura de sânge sau pe adopția făcută legal. Legea nu ia în calcul apropierea dintre persoane, faptul că au locuit în aceeași casă sau relațiile afective. În actele oficiale contează doar filiația directă aflată la o singură generație distanță.
Concret, în această categorie intră doar părinții și copiii. Mama și tatăl reprezintă prima ramură, iar copiii a doua. Sunt incluși și copiii adoptați, dacă adopția a fost finalizată în instanță. Din acel moment, copilul adoptat are aceleași drepturi ca un copil biologic, primește un nou certificat de naștere și devine rudă de gradul 1 cu noii părinți, inclusiv în privința obligațiilor de întreținere și a drepturilor de moștenire. Legea nu face nicio diferență între legătura de sânge și adopția cu efecte depline.
Această clasificare apare în mod constant în documente oficiale, de la certificate de moștenitor până la declarații bancare sau vamale. Potrivit informațiilor prezentate de Jurnalulnational, orice extindere a noțiunii de rudă de gradul 1 în afara relației directe părinte-copil este greșită. Limbajul juridic nu echivalează expresia folosită în mod curent, de „rudă apropiată”, cu definiția exactă din lege.
Una dintre cele mai frecvente confuzii privește soții. Codul Civil arată clar că soțul și soția nu sunt rude de gradul 1. Între ei nu există consangvinitate, ci o legătură juridică distinctă, numită afinitate. Căsătoria unește două familii diferite și creează drepturi și obligații specifice, dar nu stabilește un grad de rudenie între cei doi parteneri. În schimb, soțul dobândește legături de afinitate cu rudele celuilalt soț. Astfel, soacra și ginerele sunt afini de gradul 1, iar cumnatul și cumnata sunt afini de gradul 2.
În materie succesorală, soțul supraviețuitor are un regim separat de cel al rudelor de sânge. El nu intră în nicio clasă de moștenitori legali, ci vine în concurs cu acestea. Dacă moștenirea se împarte cu copiii, soțul primește un sfert. Dacă o împarte cu frații sau cu părinții defunctului, cota urcă la o treime. Legea îi recunoaște și dreptul de abitație în locuința familiei timp de cel puțin un an, fără a-l defini însă drept rudă.
Frații și surorile nu sunt rude de gradul 1, ci rude de gradul 2 în linie colaterală. Bunicii și nepoții sunt tot rude de gradul 2, dar în linie directă. Calculul se face prin numărarea generațiilor dintre persoane. De la bunic la tată este un grad, iar de la tată la nepot încă unul, ceea ce duce la gradul 2. În cazul fraților, se urcă la părintele comun și apoi se coboară la celălalt frate: un grad plus un grad, deci gradul 2. Unchiul și nepotul de frate ajung astfel la gradul 3.
Stabilirea corectă a gradului de rudenie are efect direct în succesiuni, donații și alte acte oficiale. Instanțele, notarii și inspectorii fiscali cer exactitate, iar o eroare de încadrare poate duce la anularea documentelor sau la respingerea dosarului la Cadastru.
