Cristian Popescu Piedone suferă enorm în puşcărie şi încearcă să demonstreze că nu este vinovat și că, implicit, este închis pe nedrept
În urmă cu două luni, Cristian Popescu Piedone primea cea mai cruntă veste din viața sa – a fost condamnat la închisoare cu executare. De atunci, fostul primar al Sectorului 5 își petrece timpul într-o celulă de la Penitenciarul Jilava, după ce a stat o perioadă la Penitenciarul Rahova.
Fostul edil spune că suferă enorm de când a fost închis și că încearcă să reziste. De asemenea, Cristian Popescu Piedone încearcă și să demonstreze că nu este vinovat și că, implicit, este închis pe nedrept.
De regulă, timpul în închisoare trece mai greu iar fostul primar al Sectorului 5, scrie mesaje și îi roagă pe cei care îl iubesc să-i scrie, arată retetesivedete.ro.
Astfel, ultimul mesaj al lui Cristian Popescu Piedone a fost marți, 12 iulie, atunci când fostul edil a precizat că au trecut două luni de când se roagă și de când nu mai este în compania soției și a copiilor.
În opinia sa, ”Două luni topite din viață. Două luni de rugăciuni. Două luni de amar. Două luni de lacrimi văzute și nevăzute. Două luni fără sotie, fără copii, fără nepoți, fără prieteni. Două luni de dor. Două luni, nevinovat, între pereții…
Citeste continuarea Aici