Despre frauda de la BRD Pensii, se pare că nu este prima oară când banii pensionarilor ajung într-o astfel de situație
Jurnalistul Val Vâlcu trage un semnal de alarmă cu privire la frauda de la BRD Pensii. Acesta susține că nu este prima oară când se întâmplă așa ceva și când de vină este tot banca.
Într-un interviu acordat B1 Tv, jurnalistul a amintit de paguba de cinci miliarde de euro a grupului bancar care a avut loc în urmă cu ani de zile. Justiția a confirmat ulterior că de vină a fost Societe Generale, pentru că nu a luat toate măsurile de siguranță în acest sens.
În opinia sa, „BRD Societe Generale a mai avut o pagubă de vreo 5 miliarde de euro, au încercat să o dea pe brokerul care opera acela conturi (n.r. Jerome Kerviel, în 2008). După un lung şir de procese, justiţia a decis că e din vina Societe Generale, că nu au supravegheat, nu au luat măsurile de siguranţă necesare.
De unde voia să îi împută brokerului alea 4-5 miliarde, a rămas că el e dator băncii cu un milion”, a precizat Val Vâlcu pentru B1 TV.
Adevărul despre banii de pensii
O intervenție pe acest subiect a avut-o și preşedintele Alma Mater, la B1 Tv. Acesta a declarat că acum câțiva ani a fost chemat la Guvern pentru a fi întrebat dacă nu este dispus alături…
Citeste continuarea Aici