Guvernul Franței a anunțat, luni seara, că un acord strategic în domeniul energetic a fost semnat între această țară și Emiratele Arabe Unite (EAU)
Guvernul de la Paris a trimis un comunicat de presă, luni seara, cu privire la semnarea unui acord important. Acesta vine într-un moment în care președintele Emiratelor Arabe Unite (UAE) se află într-o vizită la Paris, care se va termina marți, 19 iulie.
În contextul presei internaționale, acest parteneriat are ca scop identificare de proiecte de investiții comune în Franța, Emiratele Arabe Unite, dar și în alte locuri.
De asemenea, aceste proiecte de investiții vizează domenii precum energiile pe bază de hidrogen, regenerabile și nucleare, se mai arată în comunicatul de presă trimis de Executivul de la Paris.
Astfel, „În actualul context energetic incert, acest acord va deschide calea pentru un cadrul stabil de cooperare pe termen lung şi pentru noi contracte industrial”, se arată în acest comunicat, citat de Reuters.
Presa internațională mai scrie că semnarea acestui acord a avut loc cu vizita președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, în capitala Franței. Amintim că vizita efectuată în perioada acesta este prima vizită internațională efectuată de președintele Emiratelor Arabe Unite de când i-a…
Citeste continuarea Aici