În acest an, benzina s-a scumpit cu 2 bani/zi.
De la începutul anului, litrul de carburant s-a scumpit cu circa 30 de bani, adică cu 2 bani pe zi. Astfel, acciza majorată din prima zi a anului, plus scumpirea barilului de petrol sunt principale motive ale majorării costurilor. În numai două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. Analiștii economici susţin că prețurile vor continua să crească și preconizează că, în numai câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei.
Aşadar, costul pentru un plin de carburant a crescut, față de sfârşitul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii.
– Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem.
– Cât ați plătit acum pe plin în plus?
– În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață.
– Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie.
– S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile.
Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei
În prezent, prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La finele anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. În data de 17…
Citeste continuarea Aici