În data de 20-06 -2022, are loc Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la Forumul de Afaceri I3M, la care participă şi Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis, participă astăzi, 20 iunie 2022, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la Forumul de Afaceri I3M, în care se va analiza modul în care I3M trebuie să se poziţioneze în actuala situaţie de securitate europeană.
Astfel, „Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 20 iunie 2022, la cea de-a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la cea de-a patra ediţie a Forumului de Afaceri I3M, organizate de Republica Letonia, la Riga.
Având în vedere noul context geopolitic marcat de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, liderii statelor participante vor analiza, în cadrul celor două reuniuni, modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actuala situaţie de securitate europeană, în special contribuţia pe care I3M poate să o aducă, prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei: transport, energie, digital”, a anunțat luni Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis va reintera sprijinul României pentru Ucraina
În cadrul intervenţiei sale, Klaus Iohannis va reitera sprijinul pe…
Citeste continuarea Aici