În Sibiu, 20 de maşini au fost avariate din cauza unor tamponări în lanț

În contextul meteo-rutier, poleiul, viteza neadaptată și nepăstrarea distanței de siguranță au contribuit la producerea a opt tamponări pe bandă rulandă, la intervale scurte de timp, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu.

Astfel, douăzeci de mașini au fost implicate în evenimentele rutiere. Iar administratorul drumului a fost sancționat pentru că nu a întreținut și nu a curățat carosabilul.

Elena Walter purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, spune, „La data de 24 noiembrie a.c., în intervalul orar 07,30 – 11,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe strada Ștefan cel Mare, pe viaduct, la ieșirea din municipiu, unde mai multe autovehicule au fost implicate în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.

Este vorba despre 8 tamponări în care au fost implicate în jur de 20 de autovehicule, 5 dintre evenimente fiind soluționate de către polițiștii rutieri, iar 3 fiind soluționate prin constatare amiabilă”.

Din cercetările efectuate de către polițiști pe tronsonul de drum menționat a rezultat că evenimentele s-au produs fie pe fondul vitezei neadaptate, fie pe fondul…

Citeste continuarea Aici

You might also like