În urma unui accident, autoritățile au activat Planul roşu de Intervenţie
Accidentul a avut loc marţi, 12 octombrie, în cartierul Gai din municipiul Arad, după ce un microbuz şi un autoturism s-au izbit. Astfel, șapte persoane au fost rănite iar autoritățile au activat Planul roşu de Intervenţie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a transmis recent că accidentul s-a produs după ce un autoturism şi un microbuz s-au izbit.
Trebuie menționat că în microbuz erau 20 pasageri şi şoferul. Simultan, în autoturismul respectiv erau două persoane.
În această cauză, ISU Arad a informat că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului, pentru optimizarea misiunii de răspuns.
„Având in vedere numărul ocupanţilor, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La fata locului pompierii salvatori intervin cu o autospecială de stingere, 1 descarcerare şi 4 ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor operative, au fost trimise şi 7 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Nu sunt persoane încarcerate, iar 7 ocupanţi primesc…
Citeste continuarea Aici