Joi la Parlament, va avea loc o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din 1989
În data de 23-12-2021, Senatul şi Camera Deputaţilor vor organiza o şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.
Cu această ocazie, senatorii au păstrat şi miercuri, în plen, un moment de reculegere pentru martirii Revoluţiei din Decembrie 1989, la propunerea vicepreşedintelui forului legislativ, Nicolae Neagu.
De altfel, senatorul PSD Titus Corlăţean a subliniat, în acest context, că Parlamentul urmează să aibă joi o sesiune specială dedicată Revoluţiei din 1989.
În alocuţiunea sa, „Mâine (n.r. – joi), potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, (…) avem o sesiune specială a celor două Camere ale Parlamentului dedicată momentului Revoluţiei Române şi pentru omagierea memoriei celor care s-au jertfit pentru libertate”, a afirmat Corlăţean.
Citeste continuarea pe: Joi la Parlament, va avea loc o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din 1989
Citeste continuarea Aici