Pensia minimă din România trebuie să fie cel puțin dublată pentru a fi una decentă

Pentru România, oficialul de la Muncă a declarat că pensia minimă trebuie să fie cel puțin dublată pentru a fi una decentă, ceea ce înseamnă aproximativ 2.500 de lei, potrivit lui Marius Budăi. Ministrul a precizat că guvernul caută soluții pentru o majorare în acest an, dar pentru a ajunge la această sumă trebuie implementată noua lege a pensiilor.

Astfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că pensia din România, în prezent, pentru a fi una decentă, trebuie practic dublată. În contextul ultimelor scumpiri, acesta a afirmat că pensia minimă trebuie să ajungă la aproape 2.500 de lei, însă, acest lucru nu se poate întâmpla decât prin implementarea noii legi a pensiilor.

Marius Budăi: O pensie minimă de 2.500 de lei este decentă

În afirmaţiile sale, „O pensie decentă ar trebui să existe probabil, să fie undeva 2.500 de lei, pensia minimă şi de acolo în sus să putem discuta de alt sistem de pensii, dar asta se va putea rezolva când vom implementa noua lege a pensiilor. Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans…

Citeste continuarea Aici

You might also like