Prețul alimentelor dintr-un coș de bază a crescut la nivel mondial
Odată cu creşterea prețurile la zahăr, uleiuri vegetale și unor cereale, astfel că indicele global al costurilor produselor alimentare a crescut în luna august, după două luni de declin consecutiv, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
În raportul FAO se analizează modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În august, acest indice a urcat până la 127,4 puncte, de la o valoare revizuită de 123,5 puncte în iulie.
În ritm anual, preţurile au urcat cu 32,9% în august, transmite Reuters.
În conformitatea raportului FAO, preţurile la cereale s-au majorat cu 3,4% în august, comparativ cu luna precedentă. Estimările privind producţia mai scăzută a unor mari state exportatoare a dus la scăderea preţului la grâu cu 8,8%, în timp ce preţul orzului a urcat cu 9%. În contrast, preţurile la porumb şi orez au scăzut luna trecută.
Preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 6,7% în august, comparativ cu luna precedentă, iar preţurile la lactate au scăzut uşor.
În schimb, preţul zahărului a urcat cu 9,6%, pe fondul…
Citeste continuarea Aici